//Poveștile sprijină stima de sine – Rapunzel și Disney
Rapunzel și Diney, stima de sine

Poveștile sprijină stima de sine – Rapunzel și Disney

Eu sunt feministă și prima femeie din familie care rupe tradiția violenței domestice. Unde mai pui că am și-o fată din care mi-am spus că fac o femeie pe picioarele ei, cu stimă de sine. La mine vine din copilărie de când sunt pe modul combat, dar și din personalitate. Nu mi-a plăcut să fiu victimă (nici agresor) și nu m-am dat înapoi să mă apăr și să îmi apăr dreptul și opinia de fiecare dată. Și asta de mică. Așadar nu am rezonat și nu pot rezona cu anumite povești și anumite personaje. Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Aurora prințesele acestea cu aură de victimă chiar dacă au și multe calități nu îmi sunt pe plac. Așadar, să vă povestesc cum procedăm noi în relația cu Teea.

Poveștile și personajele potrivite

Mândra mea, la început era fascinată de anumite povești, fix de cele de mai sus. Dar i-am oferit și altă perspectivă și am ajutat-o să înceapă să judece cu mintea ei, să vadă altfel lumea din jur și personajele. I-am povestit că sunt oglinda unor vremuri apuse când mamele vitrege erau văzute ca rele și criminale (ceea ce nu e adevărat). Că femeile și fetele trebuiau să aibă doar anumite calități și salvarea lor era concepută doar în brațele unui prinț/ bărbat, ceea ce iar este inadecvat vremurilor noastre. În timp, i-am povestit despre stereotipurile de gen de care erau pline primele filme Disney. I-am explicat că sunt mai vechi, că așa erau și poveștile la modă pe atunci, cumva în ton cu realitățile socio-politice ale timpurilor când au fost scrise. Apoi i-am propus alte experiențe și alte filme, unele Disney, altele nu. Merida, Tyana, Ariel, Mulan, Vayana mi s-au părut exemple mai bune. Rebele, știu ce vor, își iau cumva destinul în mâini. Apoi seria Harry Potter, Star Wars, Iron Man, XMen, Teenage Turtle Ninja, Avatarul (seria de animație). Vedem chiar și filmul Interstelar sau filme serioase despre sufragete, rasism și hărțuire sexuală unde există și personaje feminine și masculine care transmit mesaje faine. Rapunzel a fost cumva la limită, cumva cu mai multe accente de obediență decât îmi place mie, care are nevoie de un EL ca să o ajute să pornească în călătorie și să se regăsească. Dar avea acel sâmbure de curaj și nebunie să își asculte eul interior și să facă lucruri deosebite.

Rolul părinților și stima de sine

Ca părinți trebuie să avem grijă la ce ne expunem copiii. Nu trebuie să îi ținem în globul de sticlă, ci doar să le oferim mai multe perspective și argumente ca să devină oameni întregi. Trebuie să le oferim toate instrumentele ca să își poată urmări obiectivele și să își ia viața în mâini. V-am povestit AICI despre Urania și stima de sine, dar nu cum ne legăm de poveștile Disney și personaje precum Rapunzel pentru a o cultiva; cumva, noi instinctiv am făcut multe din ce trebuia să facem în educația Teei de la început, în mod constant. A părut uneori că exagerăm – cu explicații, cu expunerea ei la realitățile vieții greu de digerat și de un adult. Dar timpul ne-a demonstrat și ne demonstrează că am făcut bine și așa trebuie să continuăm. Are o reziliență crescută, știe ce vrea, știe să își apere drepturile și să susțină ceea ce vrea.

Nu doar noi îi influențăm

Dacă noi părinții credem că doar noi le suntem copiilor modele, cu siguranță “am fumat ceva ce nu trebuia”. Da, suntem cumva similari cu inginerii de rezistență care proiectează și supervizează structura de rezistență. În plus, noi stăm mereu pe aproape să verificăm structura și să mai punem discret și niște elemente de finisaj care să lucreze în absența noastră. Noi punem acolo bazele unor valori și unui sistem de referință. Ai noștri copii văd și internalizează multe din jur, inclusiv de la personajele din cărțile de povești și desenele animate. De aceea am ales să o expunem mai mult acum la anumite tipologii și informații, acum cât e mai mult sub influența noastră și anturajul contează mai puțin.

Vestea bună – Disney și noua serie cu Rapunzel

Și e de bine, nu? Maleficent e o reinterpretare atât de reușită a Frumoasei din Pădurea Adormită. Am văzut și Frumoasa și Bestia și ne-a plăcut. Revedem periodic Alice în Țara Minunilor și continuarea. Acum așteptăm cu nerăbdare să o descoperim pe noua Rapunzel:). Disney a anunțat că luni, 2 octombrie, de la ora 17, pe Disney Channel, începe o nouă serie animată O poveste încâlcită. Rapunzel devine mai aventuroasă, își dorește să descopere lumea, amână căsătoria și preluarea coroanei (YES!). Am aflat că va pleca în aventură alături de Gheorghe, Pascal și Maximus. E important mesajul că împreună cu partenerul și prietenii poți să te bucuri de viață, să faci ce îți dorești, să depășești limite, să fii tu însăți. Că e normal ca partenerul să te sprijine și când spargi tiparele nescrise pentru o femeie.

Dacă aveți băieți e un prilej bun să le vorbiți și să îi ajutați să devină în timp un bun partener de viață.

Așadar, dragă Disney, plecăciuni! E important că dai tonul emancipării și ne sprijini să creăm o lume mai frumoasă în care femeile au stimă de sine și li se pare firesc să își urmeze și împlinească visurile. O lume în care partenerii lor le iubesc, le respectă și le susțin necondiționat.

#creștemfetecucuiete

Comments

comments