//Fă-i o poză copilului tău când e bolnav!
poza unui copil bolnav

Fă-i o poză copilului tău când e bolnav!

Nu, nu pentru ești sadic sau masochist sau vrei amintiri bizare. Ca să ai o dovadă pentru medic. Acum vreo 3 ani, am gătit creveți cu sos de brânză și parcă niște paste. Nimic nou, rețeta proprie pe care o fac de ani de zile și o mai făcusem deja, produsele ambalate, în termen, din sursă verificată. Veselie, copila fericită, bataie pe mâncare. Nici nu mai știu ce zi a săptămânii era, dar eram obosiți, mereu pe fugă, trafic reu la dus și la întors căci nu avem infrastructură în Capitală, nebunie.

Deci hăhăială în 3 plus gașca de patrupezi. Povestea de culcare și brusc observ că începe să i se umfle o ureche copilei, mai apar câteva umflături pe obraz și se unesc și se întind. Respiră bine, e prezentă, nu i se inflamează și gâtul, deci nu ar trebui să fie urgență zero. Echiparea, fuga la spital (stăm departe – cca 40 de minute). Stai la coadă și așteaptă la camera de gardă la Alexandrescu (am renunțat apoi, nu am mai mers acolo). Multă lume, noi ne ferim copila să nu ia cine știe ce. Hotărâm că rămâne unul dintre noi, ceilalți afară sub clar de lună. Trec 40 de minute. Ne strigă, ne adunăm rapid – o doamnă doctor tânără, rezidentă, ușor plictisită. Îi spun despre ce e vorba, se uită la noi ca la mașini străine.

Între timp, copila mai era doar puțin roșie pe față – trecuseră 2 ore deja, cât să aștepte reacția alergică să fie văzută de un medic?? Îi explic că am stat mult la ei în sală, că stăm departe, se uită și mai strâmb la mine. Scot telefonul și îi arăt pozele. Da, în paranoia mea (utilă), am făcut niște poze bune.

Decide că îi face o injecție cu dexa, ne scrie o rețetă de antihistaminic, nu ne explică nimic, nu ne spune despre efecte adverse, nu ne spune să investigăm mai departe, ne trimite boi acasă. Copila e somnoroasă, e trecut de miezul nopții și mai avem de găsit o farmacie nonstop și încă 40 de minute de condus. Suntem obosiți și amărâți, ne simțim parcă neputincioși. Nu, nu vom mai veni aici. Eu iar am de citit și sper să nu descopăr cine știe ce în prospect și să decid că nu îi dau medicamentul și să îl înlocuiesc cu un antihistaminic deja încercat. (I l-am dat doar de 2 ori, erau niște picături cu gust oribil. Apoi i-am dat Aerius, ce ne recomandase și pediatra și medicul de familie și nu avusese reacții la el)

Da, am făcut noi analize, dar nici acum nu știm ce a declanșat reacția. A mai mâncat același lucru de multe ori și nu s-a mai întâmplat. Sigur a fost de la altceva.

2015- Crăciun – varicela party Teea și Bogdan (eu uitasem că am avut, deci eram funcțională). Pac o poză și reconfirmare cu medicul de familie, fix înainte să se îmbolnăvească și B pentru hârțoagele de concediu. Utilă poza din nou

2017, primăvara – a avut o viroză urâtă cu 5 zile de febră 40, eram epuizată. Mi-a făcut reacție la un sirop cu ibuprofen, îi arăta pielea ca arsă pe anumite zone, dar nu i-am făcut poză; am renunțat, am trecut pe supozitoare, am folosit un emolient pentru dermatită atopică a pielea s-a refăcut în câteva zile. Degeaba i-am spus medicului de familie; nu văzuse, nu credea. Mi-a zis că ori a fost o reacție la un excipient din sirop, ori o dermatită de contact și să o trec pe pastile direct că e suficient de mare cât să le înghită (nu avea de la ce dermatită de contact, prosopul cu care i-am făcut împachetări era al meu, îi atinsese și alte zone ale corpului, fusese foarte localizată).

Morala 1 – fă o poză, căci până te vede medicul poate ai nevoie să îi arăți pe telefon.

Morala 2 – citește cu atenție prospectele. Caută să înțelegi ce e și cum se manifestă sindromul din prospectul  oricărui antitermic cu ibuprofen (te vei îngrozi și vei apela cu mai multă înțelepciune la antitermice, doar când nu funcționează deloc celelalte tehnici – împachetări, dezbrăcat, temperatură mai scăzută în cameră)

citește și De știut despre febră

Comments

comments