//Empowerment și empatie în educația copiilor
John Hunter empatie și empowerment

Empowerment și empatie în educația copiilor

Acestea sunt cele două cuvinte care mi-au revenit pregnant în minte la conferința lui John Hunter. Sunt într-o perioadă în care acumulez informații, fac documentare, le adun, nu le pun musai împreună, ca și cum aș construi ici colo cartierele diferite ale unui oraș de cărți de joc.

Am căutat să traduc mai bine cuvântul empowerment, căci empatie e de-al nostru. Limba noastră e cam săracă în această privință, din păcate. Cumva, definiția din management este potrivită – este o practică de management de a cultiva și dezvolta competențe și abilități în echipă, prin informații, resurse, autoritate, motivare și oportunități astfel încât ceilalți să aibă inițiativă, să fie responsabili, să își asume propriile decizii. Un astfel de stil conduce la creșterea nivelului de competență și satisfacție, deci implicit la creșterea performanței.

Am mers la eveniment cu multe așteptări. Dar omul acest mi le-a depășit cu mult pe toate. Am fost deschisă să primesc criticile, să descopăr ce nu fac bine în relația cu copila mea, ce să schimb, cum să o ajut. Cum să fiu părintele de care ea are nevoie. John Hunter m-a suprins. A declanșat în mine gânduri și trăiri care m-au ajutat să identific piesele de puzzle lipsă.

Nu am o părere bună despre școala și dascălii din România, fără supărare. Puțini din cei din sistem înțeleg cât de desuete sunt metodele și programările lor din facultate pe care le perpetuează în relația cu copiii noștri zi de zi. Și chiar grădinițele și școlile private sunt pline de profesori care perpetuează practici greșite. După cum sunt profesori extraordinari, excepții, în sistemul public.

Informațiile și poveștile lui inspiraționale m-au făcut să îmi dau seama că și noi avem oameni care știu și vorbesc despre asta, dar sunt voci palide în lumea educației. Mai mult, din păcate, la nivelul școlii românești este exact ceea ce ne lipsește. Mi-a amintit de informațiile oferite de Daniela Dumulescu la FIEdu 2017, despre care v-am scris AICI, care atinge destul de mult subiectul și oferă pași concreți adaptați culturii profesorilor români. Totul ține de reformularea rolului profesorului în ghid/ sprijin, mentor, nu în conducător de turmă autosuficient cum se întâmplă adeseori.

Trei gânduri de purtat cu sine

Sintetizez mai jos cele trei gânduri cu care am plecat de la conferință și argumentele lor. Se aplică nu numai în parenting, educație, ci și în viața de zi cu zi, la birou, în management. Și nu în ultimul rând – jocul lui John Hunter este în offline, nu este digital. Dar abordarea sa are mare succes deoarece este construită exclusiv în jurul copilului.

Ca părinte sau profesor, ești DOAR în slujba copilului

Trebuie să înțelegi că nu este despre tine, ci despre nevoile și potențialul lui. Renunță la prejudecăți și etichete! Pornește cu ideea că ai ce învăța zi de zi de la fiecare copil! Lasă-te surprins! Fără acceptarea acestei premise, orice am face va fi sortit eșecului. Nu este despre programă, despre examene, ci despre COPIL.

În cazul nostru al părinților, cum se traduce oare? Să renunțăm la ambițiile proprii, la prejudecăți și stereotipii, la visele noastre neîmplinite, nu? Căci copilul este o persoană în sine, nu replica noastră sau extensia noastră sau modalitatea de a ne împlini dorințele. Nu contează ce spun și ce cred ceilalți (a propos de etichete și percepția celor din jur), primează doar copilul și nevoile lui. Nu contează ce spun ceilalți când copilul are un tantrum, ci doar nevoia copilului nostru.

Descoperă ce îl animă pe fiecare copil, înțelege-l, lucrează cu acele lucruri!

Descoperă nu numai despre el, ci și despre cultura și obiceiurile lui, despre universul lui. Așa vei înțelege cum să îi captezi atenția, cum să reformulezi și transmiți informația, cum să te apropii de el. Ce să îi oferi pentru ca el să ăși atingă potențialul, ce înseamnă pentru el acest empowerment – un cumul de informații, sprijin. Acolo vei descoperi sursa lui de energie și dedicare. În plus, a mai dat un exemplu bun despre cunoașterea aspectelor care țin de comunitățile multiculturale. Mai pe înțelesul tuturor, este și despre învățarea unor cutume specifice anumitor etnii sau grupuri pentru a da dovadă de respect sau a evita jignirea neintenționată acestora. Deoarece copilul nu este singur, ci parte dintr-o familie, dintr-un grup și înțelegerea universului său sprijină procesele de comunicare și învățare. De exemplu, anumite gesturi care în anumite culturi sunt considerate ofensatoare sau altele sunt o formă de respect.

Asta mi-a adus aminte de reacția unei directoare grecoaice la semnul meu de stop, așteaptă puțin când vorbea la telefon cu palma ridicată. În cultura lor este un gest făcut de cei care blesteamă:).

Lasă copiilor libertatea și controlul de a lucra cu informațiile!

Oferă-le posibilitatea de a aplica informațiile, de a învăța din experiență! Inclusiv de a testa eșecul în condiții de siguranță, așa cum face el în vestitul său Joc al Păcii Mondiale. Este despre feedback constructiv, oferit la timp. Despre sprijinirea procesului de gândire și nu a impune un anumit proces. Această idee mi-a amintit de impunerea unor comentarii la limba română de către profesori, forțarea noastră în școală să asimilăm pe de rost anumite informații. Sau lipsa unor corelații sau extrapolări făcute între diferite informații de la diferite discipline ca să oferi mai multă substanță procesului de învățare.

Este vorba despre o metodă de educare mai adecvată acestor vremuri, care sprijină dezvoltarea armonioasă a unui copil cu stimă de sine. Este despre recunoașterea potențialului și nevoilor unui copil, sprijinirea acestuia să prelucreze și asimileze în stil propriu informații dezvoltându-și gândirea strategică, analitică și creativă, empatia și reponsabilitatea, atât la nivel individual, cât și ca parte a unei echipe.

Nu-i așa că vă gândiți că se leagă de cele trei C-uri – conectare, competență și control despre care ne vorbesc asiduu trainerii de parenting? Sunt parte din procesul de empowerment, nu? Uitându-vă în urmă, nu-i așa că dacă ați fi găsit toate aceste lucruri în familie, la școală sau la serviciu, ați fi fost mai fericit sau mai fericită, nu-i așa? Căci toate se leagă de motivațiile intrinseci

Jocul Păcii Mondiale și Jocul lui Ender. Empowerment și empatie

John Hunter este un vizionar, un profesor inspirațional, dar mai întâi de toate, un om bun, modest și deschis. El ne-a povestit experiențele sale și a reușit să captiveze o sală întreagă. Ne-a povestit despre cum copiii sunt extraordinar de inventivi și de inteligenți emoțional. Despre cum s-au folosit de sacrificiul de sine pentru a invinge un lider / prim ministru tiranic (un alt coleg bully), despre cum au folosit empatia pentru a găsi soluții de echilibru evitând conflicte și împărțind prosperitatea. Copiii lui John Hunter au înțeles că munca în echipă, ascultarea activă, empatia și colaborarea sunt soluția. De asemenea, că un conflict aduce întotdeauna suferință, iar victoria este o iluzie. De exemplu, copiii trebuie să scrie scrisoare de condoleanțe pentru familiile celor care au căzut în luptă.

Pe mine m-a făcut să mă gândesc la Ender’s Game (Jocul lui Ender), nu știu dacă ați citit cartea lui Orson Scott Card sau ați văzut filmul (2013). Temele ne sunt familiale – ură și dragoste, prejudecăți, curaj și tăria de a merge mai departe. Personajul principal este un adolescent inteligent, un foarte bun strateg, dar care are un bagaj emoțional dificil fiind victima agresiunii fratelui mai mare și dezechilibrelor sociale. Ender este ales să urmeze un program de pregătire militară de elită. În narațiune aflăm și cum adulții sacrifică niște copii/ adolescenți pentru a câștiga un război (vă sună familiar?).

Copiii sunt selecționați și formați să câștige un război cu o specie extraterestră. Avem ingrediente familiare – competiție, bullying, pace și război, adulți care îi înșeală pe copii și nu le spun că simularea de absolvire este de fapt RĂZBOIUL care se soldeză cu distrugerea unei întregi planete și extincția unei specii.

Dar este mai ales despre cum creativitatea lui Ender sparge tiparele privind gândirea strategică și empatia. El depășește traumele psihologice și are  deschiderea de a asculta și a înțelege mai mult decât adulții. El înțelege că marea victorie a fost de fapt o mare înfrângere, o pierdere a umanității și decide să salveze specia extraterestră acordându-i o nouă șansă. Trebuie să citiți cartea sau să vedeți filmul. Noi am văzut toți trei filmul, chiar de câteva ori. Cartea a fost premiată în mai multe rânduri, nu este o nuvelă SF oarecare. Are și o continuare, din nou foarte premiată.

Ce spun copiii despre Jocul Păcii Mondiale

Atenție la minutul 4,30

 

Nu ar trebui să creștem roboți, ci oameni întregi

Școala și educația nu sunt doar pentru minte, ci și pentru suflet. Degeaba lucrăm doar asupra acumulării și folosirii unor cunoștințe, dacă nu ne preocupă și starea de bine emoțională a copilului. Fără acest echilibru, nu își vor atinge potențialul. Iar noi vrem să își găsească echilibrul în orice situație, să aibă reziliență. Vrem să își poată găsi mereu resursa internă de a merge mai departe oricând. Să se bucure de victorii, să învețe din eșecuri, imaginând soluții noi la care noi nici măcar nu ne-am gândit. Dacă vrem să schimbăm școala românească, trebuie să ne schimbăm și noi. Să nu mai acceptăm multe, să venim cu critici constructive și soluții, să ne implicăm zi de zi.

Copiii pot face lumea un loc mai bun, doar dacă nu vor fi după chipul și asemănarea noastră. Și educația este cheia. O educație de tip John Hunter, concentrată pe potențialul copilului, în care copilul devine un prilej de învățare și pentru părinte, și profesor. Empowerment să fie țelul nostru!

Alte perspective asupra conferinței lui John Hunter

Au mai scris despre conferință Ana (Mămica urbană), Ana Maria, Iohanna.

 

PS 1 După ce îmi regăsesc caietul de notițe (da, l-am rătăcit temporar:)) vă scriu și despre ce m-a mișcat în discursul Monicăi Reu (Asociația pentru Comunicare Non-Violentă) și ai reprezentanților Școlii Internaționale Veritas (organizatorul evenimentului), organizatorii conferinței.

PS 2 John Hunter a venit în România să pregătească facilitatori ai jocului și să joace jocul alături de copii din România.

 

Comments

comments