//Mi-e dor să îmi port copila în manduca
Teea în manduca parintiimperfecti.ro displazie de șold

Mi-e dor să îmi port copila în manduca

Da, mi-e dor să fie iar mică, bebeștrumfița mea și să o port în manduca peste tot cu mine. Să o simt, să o miros, să o am lipită de inima mea. Nu că nu am dormi împreună acum și că uneori o simt în coastele mele la fel de tare ca în sarcină când era blocată în circulara de cordon și luam doza maximă de No-Spa ca să rezist durerilor. Nu că nu am face multe lucruri împreună, nu că nu am avea alte modalități de a fi doar noi două – ne dăm pe aceeași trotinetă, deci stăm lipite și ne ținem echilibrul la unison. Dar mi-e tare dor de primii ei doi ani.

Vineri am alergat printre întâlniri. Prin traficul de București, printre pietoni cu trotineta, pe la metrou ca să mă pot mișca repede dintr-un capăt într-altul. Și în stresul de a fi întârziat peste tot (deh, iar se lucrează pe niște tronsoane și intrarea din vest e varză).  La un moment dat m-am oprit. În stația de la Unirii, m-a lovit iar melancolia când am văzut o tânără mamă cum își ducea liniștită, dar cu multă grijă bebelinul într-o manduca. M-a lovit rău și mi-a aruncat mintea și sufletul în trecut.

Nu știu cum a fost pentru voi, dar eu doi ani după ce am născut-o pe Teea am simțit că am pierdut ceva din mine. Am simțit un gol și în abdomen și în suflet, ca și cum mi-ar fi lipsit o parte esențială. Cumva golul acesta l-am tratat cărându-mi mândra peste tot cu mine după prima lună. Iar în primele luni nu am scăpat-o din ochi și nici lăsat-o în grija altcuiva. După ce am încercat un sistem neergonomic de la Chicco, mi-am luat o manduca. Și nu m-am despărțit de ea până nu a făcut mândra spre 14 kg. Asta fost limita suportabilității mele fizice. Deși mi-aș fi dorit, nu am putut duce mai mult, căci trebuie să car nu numai copilei, dar și cele necesare ei și laptop și agende și încărcător.

Dacă mă întrebați pe cine a ajutat mai mult manduca (pe ea sau pe mine), nu aș putea să răspund.

Tot citind și ascultând specialiștii despre nevoia copilului de conectare, mi-am dat seama că puțini vorbesc și despre nevoia mamei. Puțini abordează și această nevoie și mult mai puțini oameni o conștientizează și o recunosc. M-am întors devreme la muncă, ea avea 3,5 luni și nu am făcut-o cu inima tocmai ușoară. Manduca a făcut parte din momentele noastre de conectare. Mi-a oferit libertatea de a o putea lua cu mine oriunde a fost nevoie (la spital când mergem să îmi fac analizele postpartum de trombofilie, la întâlniri), să îmi alin golul din mine.

Nici nu știu dacă nevoia ei de conectare a fost mai mare decât a mea, sau a mea a fost mai pregnantă. Nici nu mai contează acum . Nu mi-a păsat ca s-ar putea învăța în brațe (altă prostie!) sau că nu se va mai dezlipi de mine. Manduca a fost instrumentul care ne-a ajutat să ne continuăm și întărim legătura emoțională din timpul sarcinii.

Nu mai vorbesc de aspectul practic. Mai ales că transportul în București nu era atunci prietenos cu mamele. Nu aveam lifturi la metrou, puține autobuze și tramvaie îmi permiteau să urc singură fără să mă chinui sau rog de cineva cu căruciorul. Așadar ne-a fost de mare ajutor amândurora.

Am stat liniștită deoarece fiind un sistem ergonomic deci nu afectează dezvoltarea sistemului osos al copilului și nu îi forțează nici șoldurile să accentueze sau cauzeze o displazie, de exemplu…

Emoție, melancolie, dar iată și informații medicale 

Acum că v-am povestit puțin despre melancolia mea, iată și niște informații medicale utile:

  • Alegeți sisteme ergonomice (care nu țin copilul cu picioarele atârnate, ci cu șoldurile aliniate ca în poza de mai jos)!
  • Verificați pe grupurile de Baby Wearing și testați produsele!
  • Displazia de șold la copil se diagnostică timpuriu (la naștere sau după, în următoarele săptămâni, prin ecografie de șold).
  • Există două feluri. Displazia congenitală, moștenită cu incidența de 1 din 10 cazuri pentru bebelușii care au istoric familial de displazie). Afecțiunea poate fi cauzată și de o poziție nefirească în uter. Displazia dobândită (poziții nefirești după naștere sau traumatisme/ accidente).
  • Bebelușii de sex feminin au de 4-5 ori un risc mai mare decât cei de sex masculin de a face displazie. Deoarece sunt mai sensibili la hormonii mamei care determină hiperlaxitatea ligamentelor pentru a permite nașterea naturală.
  • Purtatul copilului  cu șoldurile forțate sau dimpotrivă, înfășat, cu picioarele drepte cresc riscul de displazie de șold. Așadar, nu înfășați copilul și lăsați-l să stea liber cu picioarele cum se simte comod.
  • AICI aveți informații despre cum puteți ajuta un copil să se simtă confortabil fără să fie înfășat satisfăcându-i nevoia de a-și aminti de spațiul mai restrâns din uterul mamei în primele săptămâni după naștere.
  • Nu orice mamă poate să își poarte copilul. Atenție la restricțiile medicului după naștere, mai ales în cazul nașterii prin operație cezariană!

baby wearing prevenție displazie de șold/ manduca

 

Dragă părinte, poartă-ți copilul! Ține-l mereu aproape să știe că îl iubești orice ar fi, fără condiții, fără limite. El se va încărca cu energia și dragostea ta și le va purta mereu în suflet. Îl ajută din toate punctele de vedere și te ajută și pe tine mai mult decât îți poți da seama.

Tu ce dor ascuns ai?

Comments

comments