//Alte 6 lucruri împotriva gurii lumii (partea a II-a)
educația copilului

Alte 6 lucruri împotriva gurii lumii (partea a II-a)

Continui seria despre ce facem noi împotriva practicilor și gurii lumii în relația cu Teea; așa înțelegem noi educația copilului. Am scris AICI despre primele cinci lucruri care mi-au venit în minte acum iată încă șase.

I-am spus dintotdeauna că toți greșim (mai ales adulții) și că nu avem întotdeauna dreptate

Păi de ce să mințim copila? Toți greșim, și noi, și bunicii, și cadrele didactice și trebuie să spunem mereu adevărul chiar dacă nu convine celuilalt. Nu brutal sau nerespectuos, dar îl spunem. Așa că i-am apărat dreptul de a-și spune părerea, chiar și când îi spunea cuiva, unui adult că a greșit. Greu de acceptat prin familie și cadrele didactice, că nu prea e confortabil să îți spună un copil că ai greșit.

Am învățat-o să spună NU

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care i le-am transmis și le-a învățat a fost să spună NU, oricui, chiar și nouă. În condițiile în care suntem înconjurați de sisteme, proceduri, instituții, stereotipuri, preocupări de a uniformiza și de a anula voița individuală. În cazul copiilor nici nu mai zic. Ei nu ar trebui să aibă niciun cuvânt de spus, să fie obedienți. De ce? E despre ei, despre viața lor și trebuie să înțeleagă ce li se întâmplă, iar când pot să vorbească și să se exprime, să participe benevol. Acest NU pus răspicat a salvat-o din diverse situații, inclusiv unele care ar fi avut consecințe. A refuzat diferite produs ciudate date de străini prin mijloacele de transport de parcă ar fi fost animal părăsit (eram acolo). Dar a fost și o situație neplăcută cu o supraveghetoare de la afterschool care a amenințato că îi pune bandă adezivă la gură pentru că vorbea în loc să doarmă. Atunci mândra mea s-a apărat că nu are voie să îi facă asta și, mai mult, și-a apărat colegul care deja avea o bandă la gură (cică tot în glumă).

Asta mi se pare o lecție foarte importantă, mai ales pentru o femeie. Trebuie să știe să țină capul sus, pieptul în față și să spună NU răspicat ori de câte ori va simți asta, oricui.

Problemele din familie le discutăm deschis, nu le ascundem sub preș, oricât de dureroase ar fi

Eu nu cred niciodată că un copil e prea mic pentru a învăța ceva. Da, poate anumite lucruri le înțelege cu limitările vârstei și ale experienței despre viață și lume, dar asta nu ne împiedică să le explicăm. Cred cu toată ființa mea că i-aș crea o anxietate mai mare copilei să mă ascund crezând că o protejez, în loc să să explic, pe înțelesul ei o anumită problemă. Când o durere e acolo, copilul o simte, chiar dacă nu e verbalizată nici de părinți, nici de el. Tăcerea nu ajută deloc. De exemplu, unul dintre câinii noștri este foarte bolnav, are o afecțiune neîntâlnită în România, rară și în lume, deci cu posibilitatea limitată de tratament și vindecare. Am epuizat tot ce putea fi făcut conform oricăror studii publicate din țări unde afecțiunea e întâlnită. Ciobanca noastră a crescut odată cu Teea, e chiar mai mica cu fix 2 ani decât Teea. E copilul nostru, sora ei neagră cu blană mătăsoasă și ochii oblici, numai bună de luat la trântă cu ursul. Teea a fost alături de noi, știe tot ce se petrece, m-a văzut prăbușindu-mă de neputința de a face mai mult, am plâns împreună, am vorbit despre posibilitatea eutanasierii Emmei când durerea va fi prea mare pentru ea. Copila mea e puternică. De undeva din noi și cu toată dragostea noastră necondiționată, i-am dat forța asta să treacă peste orice. A fost acolo când mama a ieșit după mai bine de 40 de ani dintr-o relație plină de violență și abuzur. Când și-a trăit ultimele luni cu noi după ea prin spitale, centre de îngirjire sau alergând după medicamente care nu se găsesc. A înțeles că e important ca femeie să nu accepți abuzuri din partea nimănui, să nu accepți violențe de niciun fel, că dragostea este la fel de importantă ca respectul și stima de sine. Mai ales a învățat că ea e cea mai importantă persoană pentru sine, că trebuie să se iubească pe sine și să aibă grijă să fie bine înainte de a se îngriji de oricine. Am auzit multe păreri contrare deciziei noastre de a fi deschiși cu ea și de a-i spune direct despre problemele din familia mea. Dar pentru că am avut o abordare corectă și atentă, nu brutală. Oricum eu o ținusem departe de părinții mei tot spunându-i despre relația lor toxică și cu mi-au afectat copilăria și adolescența. Așa că a putut înțelege fără să fie traumatizată în vreun fel.

Spunem adevărul indiferent de consecințe, cu mic cu mare

Păi dacă noi o mințim, ce pretenții să aibă de la alte persoane? Cum să o învățăm să spună mereu adevărul, orice s-ar întâmpla dacă noi nu facem același lucru? Noi, adulții, practicăm des dublul standard. Una facem noi, alte cerem copiilor. Ei trebuie să fie perfecți, noi ne tolerăm (ascundem) micile sau marile imperfecțiuni. B și cu mine, suntem niște imperfecți (ca toată lumea) așa că recunoaște în gura mare când o dăm în bară și nu mimăm perfecțiunea. Așa am reușit să depășim o fază care a ținut vreo doi ani când mândra devenise minciunilă șef. E suficient să îmi ciulesc urechea, darmite să mă uit la fața ei, că imediat se activează detectorul de minciuni și se mișcă acul ală mai ceva ca la un cutremur. Aici am lucrat intens la noi, ca să reacționăm frumos și fără pedepse sau alte consecințe / sancțiuni când ne spune chestii care nu ne convin. Dacă moare de frica unor certuri sau consecințe, copilul nu mai spune nimic din proprie inițiativă. Tot băgăm placa aia că orice ar fi, o greșeală mai poate fi reparată dacă știm din timp, căci uneori poate fi prea târziu și poate deveni prea grav.

Animalele de companie sunt parte din familia noastră

Ei, eu mai am niște mulți pitici care tropăie. Mulți. În copilăria mea, având în vedere familia profund disfuncțională în care am crescut, am descoperit că patrupezii au niște calități pe care rar le găsești la oameni și pe care eu le apreciez nespus (iubire necondiționată, loialitate, sinceritate, lipsă de interes). Așa că am avut întotdeauna o conexiune specială cu animalele. Când am simțit că sunt kinder cu surprize (repede, prea devreme și pentru testul rapid), nici nu mi-a trecut prin cap să renunț la cei doi câini și cele două pisici. I-am spus veterinarului, am planificat niște analize de toxocara, toxoplasma și coproparazitologice patrupezilor (da, nu râdeți,le făceați și înainte de sarcină), am grăbit niște deparazitări interne, dar eram absolut liniștită. Ha, ce păreri când au auzit ai mei (deh, la cât de responsabili erau, nici nu mă miră), mama a început să îmi recite din folclorul popular… Pe scurt, am retezat-o tuturor. Analizele mele erau perfecte, ale patrupezilor idem (că doar nu dormisem în papuci atâtia ani să îi fi neglijat). Motanul s-a lipit de burta mea și nu a plecat de acolo deși înainte dormea la spate. Asta mi-a întărit ideea că sunt Kinder cu surprize și tot mustăceam până am putut să îmi fac testul rapid să îl iau pe sus pe domnul soț:). I-a tors copilei pe îndelete, apoi după naștere au crescut minunat împreună, fără paraziți sau incidente. Să spun că acum, după 6 ani suntem noi 3 bipezi și 13 patrupezi? Da, avem șase pisici și șapte câini – un pui salvat recent care va ieși curând la pețit de familie responsabilă. Teea își dorește să devină medic veterinar și ca toate animalele să nu mai fie părăsite și să aibă familie. Acum zice că mai adoptă și niște copii și mă pune să cumpăr terenurile din jur căci vrea și fermă de cai:).

Moartea face parte din viață

Da și nu trebuie să o luăm în tragic. Se poate întâmplă oricând, oriunde, cu oricine. Că e în firea lucrurilor ca un părinte să moară primul și copilul își continuă viața mai departe. Avem discuții despre cum oricum vom fi împreună, noi două și în următoarele vieți. Doar ne iubim până dincolo de infinit. Poate în altă viață ne vom alege altă formă – o pasăre, un copac. Oricum eu îi voi rămâne în suflet, mereu să o protejez și să o încurajez. Acum două zile, când alergam de nebune pe trotinetă și îi spusesem că m-a terminat căldura, m-a topit cu o replică.

  • Mami, eu după ce vei muri și o să am o decizie mai grea, mă voi gândi la ce ai face tu…
  • Iubita mea, tu trebuie să faci propriile alegeri și nu cum spun sau fac eu. Eu doar te învăț acum unele lucruri ca să decizi singură mai târziu
  • Păi da, mă gândesc ce ai face tu, ce mi-ai spune tu și apoi văd eu dacă mi se potrivește

Voi ce nu ați făcut sau ce nu faceți când vine vorba de educația copilului doar de gura lumii?

citește și 5 lucruri împotriva gurii lumii (partea I)

Comments

comments