//Fără zahăr în alimentația copilului. Luptă pentru asta!
fără zahăr în alimentația copilului

Fără zahăr în alimentația copilului. Luptă pentru asta!

Gata, a început oficial școala și am reintrat în priză. Mândra mea e acum în clasa I. E un moment important pentru ea și pentru noi deoarece a început la o școală nouă, cu predare preponderent în limba engleză. De ce? Ne pregătim terenul ca să putem pleca din țară în următorii ani. Dar asta e altă discuție. Pe lângă informații, interacțiunea cu ceilalți, noi mai avem și grija alimentației, mai ales că avem o politică fără sau cu cât mai puțin zahăr.

Rechizite și… alternative la gustările cu zahăr

Aseară i-am pregătit ghiozdanul, caietele, i-am arătat toate instrumentele de scris, cum se folosesc. Chiar am găsit un pix fain Bic Kids Twist, un pix ergonomic potrivit pentru copiii în clasa pregătitoare și clasa I care trebuie să învețe cum să țină corect un instrument de scris. Bineînțeles că a încântat-o foarte tare deoarece are un semn unde trebuie să își țină corect degetele și e și foarte ușor de folosit. Dar mai important a fost să îi pun pachetul de mic dejun. La școală are micul dejun asigurat, plus două gustări și prânz. Însă i-am pregătit altceva, o alternativă sănătoasă pentru micul dejun – fulgi de ovăz și mierea cu scorțișoară. O linguriță la un bol mare cu fulgi de ovăz și lapte UHT, cel mai bun mic dejun. Copila știe să nu mănânce fulgii de porumb la școală și să își folosească rezerva de ovăz de acasă.

Fără zahăr încă din diversificare

Înainte să îi începem diversificarea am citit niște studii și articole medicale cum se educă gustul din primii ani de viață. Că există o preferință pentru dulce, așa că am început cu legumele. Pe vremea aceea prin 2011, pediatrii recomandau la greu ceaiuri, sucuri. Noi nu i-am dat. E adevărat că, după ce am început cu legume, i-am dat mousse-uri (legume și fructe pasate și pasteurizate) ca gustare ideală on the go când eram plecați. Ambalate, fără zahăr și conservanți adăugați, doar legumele și fructele respective. Nu s-a omorât cu fructele ca atare. Compoturi nici atât. Ceai a gustat o singură dată, pe al 11 luni când ne-a zis pediatra să încercăm la un episod de diaree. Nu l-a acceptat și nu-l bea nici acum la aproape 7 ani.

Cu gustări fără zahăr și la creșă

Așadar, acasă am respectat niște reguli, dar ce urma după intrarea în colectivitate? Teea a început creșa la 10,5 luni. de atunci am mers cu ovăzul de acasă. Țăcăneală curată, cred unii. Mi-am auzit vorbe că fac diferențe, că o diferențiez de ceilalți copii, că o izolez și alte bla bla-uri. Chiar și din familie. Doar nu era să o las să consume tot feluri de grozăvii pline de zahăr doar ca să se potrivească în grup? Suntem diferiți, facem alegeri diferite. În plus, noi avem diabetici în familie. Mai mult, a mea s-a lovit la un moment dat de niște episoade crunte de constipație. Se ascundea de noi după uși, canapea, oriunde numai să nu ne spună ce are. Am reglat din alimentație și nu am ajuns la complicații precum fistulele anale.  Am mers cu punga de fulgi de ovăz de acasă peste tot. ără dulciuri, iaurt cu fructe, sucuri, tort. Copila a înțeles, nu a plâns niciodată, nu s-a simțit nici exclusă, nici specială. Era și este doar realitatea noastră, cu alte alegeri decât ale celorlalți.

Bătălia mare de la grădiniță. Tot pentru zahăr

Am povestit AICI că m-am luptat cu propria-mi mamă, culmea!, cu diabet insulino-necesitant. Am mai avut și alte lupte intestine în familie. În fine, am reușit să limităm serios consumul de zahăr de către copilă. Cea mai urâtă experiență a fost la grădiniță. Educatoarea ne trata ca pe o familie de alienați pentru că insistam să facem ca noi. A mea a refuzat sistematic deserturile și dulciurile oferite la clasă. Dacă ceilalți primeau bomboane ca recompensă, a mea nu primea. Nici de Moș Nicolae – ea primea fructe ca atare. La aniversarea de 3 ani  Marius Tudosiei de la Băcănia Veche i-a pregătit un tort din negresă fără zahăr, cu mere în blat. Vai, ce strâmbături am văzut de la educatoare și comentarii deși era delicios. Era prea sănătos și nu avea brizbrizuri. La 4 ani, i-am luat un tort de la Armand, cel mai puțin dulce, dar cu pastă de zahăr. Ce frumos a tratat-o educatoarea! A mea l-a gustat mai mult cu ochii, spunând că că e prea dulce. La o lună am mutat-o că obosisem deja.

Folosiți-vă de reglementările în vigoare!

La fosta școală, a mea mergea și cu micul dejun și cu gustarea de acasă. Deși gustarea de ora 16 era plătită. Dar e un copil care nu e obișnuit cu dulcele așadar refuza sistematic tot. Am avut surprize să le dea și Belvita și Poieni și tot felul de prostii superdulci, inclusiv pregătite la ei în bucătărie. Teoretic aveau nutriționist. De facto, habar nu  știu cu ce se ocupa persoana respectivă. Am avut multe discuții despre valorile nutriționale ale produselor alimentare date copiilor, dar am vorbit cu un zid. Există un ordin emis de Ministerul Sanatatii în 2008 (nr 1563 – AICI) în care sunt precizate alimentele nerecomandate în meniul copiilor școlari și preșcolari. În tabelul 1, la punctul 1 MS nu recomandă explicit produsele cu peste 15% glucide sau peste 20% grăsimi.

Să facem front comun Fără zahăr!

Zahărul este una dintre substanțele inutile fără aport de nutrienți care creează dependență. O dependență ca orice alt drog (află AICI).

Una dintre cele mai importante elemente în educația copiilor noștri este să îi învățăm să se iubească și să aibă grijă de corpul lor. Că alimentația contează enorm pentru sănătatea lor. Dacă vreți copii mai sănătoși pe termen lung, luați atitudine! La școală, în grădinițe și în familia extinsă. Găsiți-vă aliați în rândul celorlalți părinți! Dacă vă luptați singuri cu școala, chiar și privată, șansele de reușită sunt mai mici sau inexistente.

Alimente nerecomandate conform MS
Ordin nr. 1563/2008

 

Later edit: Nici la școala nouă Teea mea nu mănâncă desertul. Nu știu dacă e hiperglucidic sau pur și simplu i-a intrat în reflex. Mă înarmez cu multă răbdare și creativitate să încep să îi gătesc gustarea de ora 16 zi de zi.  Luați în calcul și acest aspect. Câțiva bloggeri de parenting scriu despre importanța eliminării zahărului din alimentație. Acum îmi vin în minte Carmen și Flavia, urmărește-le, au rețete faine! Accesează și acest site, e util. Eu nu știu dacă voi reuși să o fac 100% din alimentația mea, dar fac eforturi ca măcar copila mea să aibă o viață mai bună.

#SeptembrieFărăZahăr

Comments

comments