Webstock, parenting și Amintiri din copilărie

Reprezentativ

Nu am scris despre Webstock 2017, nișa de parenting, dar scriu acum. Am vrut să merg la #webstockro pentru că am avut și o curiozitate profesională, nu musai pentru platforma parintiimperfecti.ro. Voiam să văd ce se mai întâmpă în digital, ce a funcțional din studiile de succes ale companiilor,

Inspirație, dar parcă lipsește asumarea

Am ascultat oameni inspiraționali. Oameni fără fasoane care au știut să treacă frumos prin viața lor și să își descopere și urmeze pasiunile. Dacă aveți curiozitate, timp și chef, urmăriți înregistrarea aici. Sunt și înregistrările de la celelalte ediții

Cel mai tare mi-au plăcut Alex Gâlmeanu, Marius Manole și echipa de la MAPN. Da, Armata română are canale de social media și comunică foarte deștept și uman pe ele:)). Cei care aveți copii pasionați de tancuri, arme, soldați, lupte, aruncați un ochi și le puteți arăta și partea aceasta.

În secțiunea a doua, când ne-am împărțit pe subiecte, am rămas să văd ce mai fac deștept companiile, care-s tendințele, ce funcționează sau ba, dacă a apărut ceva mai deștept decât ce am citit și văzut în toți anii mei de marketing și comunicare. Da, sunt companii care comunică smart (eu am rezonat mai bine cu Bitdefender), dar parcă simt nevoia de mai mult. O asumare mai fermă a unui rol, un cetățean mai vocal nu doar pe chestiuni strict legate de business, ci pe o nevoie reală a comunității. Cred că educația este un domeniu stingher care are nevoie de implicarea companiilor și vorbesc de educația în general, nu doar pe segmente (copii excepționali sau olimpici sau vocațional – școlile de meserii).

Webstock și parenting

Webstock nu e o conferință cu focus pe parenting și nici nu cred că va deveni curând. E despre Digital MarComms, la câțiva ani lumină de ce se întâmplă prin comunitatea de parenting și de ce fac brandurile care au ca public țintă comunitatea de părinți. Nu văd P&G să devină peste noapte un comunicator revoluționar; va mai rămâne în carapacea lui ani de zile. Nici alte branduri ca Philips sau Nestle sau Hip sau NUK sau mai știu eu cine. Pe zona asta campaniile sunt liniare, plicticoase, cu promoții și clasicele reclame, plus ceva PR, fără scântei de memorabilitate. Calculele de business sunt făcute altfel decât în IT&C, de exemplu.

Competiția nu obligă aceste branduri la inovație în zona de comunicare. la campanii locale WOW. E profitabil să continue ca și până acum. În lumea lor, din alte rațiuni iau consumatorii lor decizia de cumpărare.

Cumva în acest context, înscrierea unor proiecte de parenting în competiția Webstock e nerealistă pentru moment. Căci e nevoie de mai mult decât de bune intenții pentru a câștiga o competiție (de obiective măsurabile vs impact, creativitate…).

Dar conferința e o ocazie pentru bloggerii să învețe lucruri, descoperi ce și cum să schimbe în comunicarea lor ca să se diferențieze, deoarece și lumea aceasta e deja destul de aglomerată și cu multe zgomote. Eu mă voi simți probabil destul de inadaptată la comunitatea actuală, cum mă simțeam altfel și în adolescență sau prin organizațiile prin care am lucrat până să iau drumul pribegiei/ freelancingului în MarComms.

Brandurile nu ne vor educa copiii, e treaba noastră să facem asta

Ca om de marketing nu voi înțelege anumite așteptări nerealiste. Mă gândesc la o întrebare adresată de o mamă blogger unui celebru vlogger despre cum influențează adolescenții prin reclame. Se referea mai exact la o reclamă a lui Vodafone care arată că e cool/ distractiv să îi surprinzi pe unii și ații în ipostaze nepotrivite (baie, duș, etc.). Și eu sunt părinte și cred că dacă nu le insuflăm copiilor de mici rezistența de a deveni oi din turmă, ne-am ratat magistral șansa. Și mai bine nu îi făceam.

Un adolescent educat bine și cu idei corecte insuflate din copilăria timpurie, cu părinții lângă el, nu doar ca părinți impunători, ci ca parteneri de discuții, deschiși la minte, se va hăhăi la reclamele astea cool, va face caterincă de prostia lor, dar nu le va da curs și nici nu se va lăsa antrenat în provocări adolescentine. Eu pe asta mizez în tot ceea ce fac, gândesc și îi spun copilei mele zi de zi. Dacă eu nu am fost oaie de turmă și nici nu am avut aspirația asta, nici ea să nu ajungă.

A mea a văzut reclamele acelea la televizor și a zis că sunt nașpa (citez) că nu se face veci așa ceva. Dacă la 6 ani jumătate gândește așa, cam greu să fie lobotomizată până la 12-15 și să pună în practică ce ar vedea la TV sau online. Ba chiar a remarcat că s-au inspirat pentru una dintre reclame (Vodafone) din X Men (că tot suntem fani și am văzut seria de câteva ori).

Dar trebuie să le explicăm copiilor, să le vorbim despre viață cu bune și cu rele, deschis și transparent. Fără a băga ceva ce nu ne convine sau avantajează sub preș. Să le spunem de mici despre cum prostim de multe ori poporul cu televizorul. Despre promoții, consumerism, interesele din spatele păpușelelor și brizbrizurilor. Despre obiectele de tip collectibles (cartonașe, plasticoșenii) cu care mulți retaileri sau multe branduri fac bani pe spatele părinților târâți prin magazine. Că ouăle Kinder sunt interzise prin state mai responsabile cu un motiv și că oricum zahărul e un drog.

Dacă noi începem educația copilului de mic, păi poate să spună oricine orice, nu va avea succes dacă nu e un produs bun de care vor avea nevoie în spate. Și nici nu mai intrăm în scenarii dangeriste de tip Balena albastră.

Dar eu sunt destul de atipică, v-am tot povestit aici că noi avem o altă abordare în relația cu Teea.

Fiți cu ochii pe Robert și Amintirile lui din copilărie!

Acum, tot cu ochii critici ai consultantului, remarc un om din comunitatea de parenting. Are un potențial enorm și va putea lua cu succes un premiu la Webstock 2018. Nu suntem prieteni încă (deci nu am parti pris  și nici ceva de câștigat), ne-am salutat de două ori. Știe că îi voi lua un interviu și că îl urmăresc. Îi admir creativitatea, energia și bunătatea, căci e un om tare mișto. Robert Diaconeasa sau  DaddyCool (trage-mă de mânecă dacă îți scrii altfel brandul:) și corectez) are blog și vlog, e tătic implicat și asumat, dar are un proiect propriu fain care implică pasiune, angajament și creativitate. Amintiri din copilărie e proiectul lui de suflet prin care strânge bani pentru diverse cazuri/ organizații.

Urmăriți-l, vizionați înregistrările (e pe Insta, Facebook, Youtube), de implicarea comunității depinde succesul colectării fondurilor pentru fiecare caz! Dați-i feedback, va primi comentariile și sugestiile fără supărare (spun din experiență căci am cârcotit și eu ceva:))!

Eu sper ca exemplul lui Robert să se ia. Atât printre influențatori și bloggeri, dar mai ales printre părinți. Să tot văd / aud despre tați implicați, asumându-și rolul și mândri de el, cu toate cele bune și mai puțin bune de zi cu zi. Să fie inspirațional și pentru femei, să vadă că se poate să ai partener cu drepturi și obligații egale. Și cât de bine e să trăiești (a)normalitatea asta.

Și aspirațional și pentru copii. Căci este atât de important să ai pasiune atât în viața profesională, cât și în cea de familie. Și să îți asumi că tu poți schimba ceva și că binele poate fi bulgărele mic de zăpadă care se rostogolește și devine mare. Iar copiii noștri de asta au nevoie. Să învețe să trăiască îndrăzneț, din plin, să se bucure de viața lor până la cel mai mic detaliu. Să știe că fiecare suntem parte din schimbare.

Să fim inspirați!

PS – imaginea îi aparține lui Robert. Nici nu i-am spus că voi scrie despre el și proiectul lui:). Sper că se va bucura.

Hai la joacă cu roboți și ateliere de robotică!

Reprezentativ

Am înscris-o pe Teea la un atelier de robotică și mergem să ne jucăm cu niște roboți în acest weekend. Va fi o mare surpriză pentru ea:). Unde? În București, la OK Center Romania (Str. Traian nr. 1, sector 3,, 030571 Bucharest, Romania). Detalii despre ateliere aici, vedeți că mai aveți timp să îi înscrieți.

Am scris că noi suntem fani SF, ne uităm la filme precum  I, Robot, Star Wars, Robocop, Interstellar, Terminator. Așa că am primit cu nerăbdare invitația de a merge. (Mulțumesc, Ana-Maria!). Tehnologia este parte din viața noastră, îi recunoaștem beneficiile. O încurajăm pe Teea să exploreze despre robotică, să descopere ce se poate face cu multă pasiune și cunoaștere. A urmat la școală și un opțional de robotică anul trecut și mă gândesc să mai reedităm căci era foarte încântată.

Foarte pe scurt, evenimentul face parte din Săptămâna Europeană a Roboticii, o inițiativă europeană pentru promovarea acestei industrii și pentru a ne încuraja pe toți să învățăm despre noi tehnologii. Sâmbătă vor fi ateliere pentru copii (află aici). Dar  va fi prezentată o serie de roboți care pot fi folosiți pentru educația copiilor. De la un robot modular ce poate fi ansamblat în maxim 1 oră, până la un mic dinozaur care trebuie hrănit și are reacții emoționale, sau roboți pe care îi programezi desenând o linie. Sunt și eu entuziasmată de expoziție, va fi distractiv și pentru noi.

 

 

Iată ce ne spune despre inițiativă Ana-Maria Stancu, o fostă colegă, președinte al asociației E-Civis și coordonator național al Săptămânii Roboticii în România, mama a doi gemeni pe care ați citit-o și într-un articol despre mame și alăptare:

“Toate studiile arată că roboții și automatizarea vor avea avea un impact major asupra pieței muncii, dar și asupra vieții noastre în general, în următorii ani. Părerile sunt împărțite dacă ne vor lua locurile de muncă sau nu, tot ce se știe sigur este că roboții vor fi omniprezenți. În acest context, aptitudinile digitale ale copiilor și încurajarea acestora să învețe despre noile tehnologii sunt cruciale pentru viitorul lor.”

  • Roboți care vor fi acolo și mi-au atras atenția
  • AV1 – robotelul Asociatiei Little People, care ajută copiii bolnavi de cancer să rămână în contact cu școala, prietenii și familia
  • Pleo – robotul dinozaur autonom și foarte prietenos
  • Robotul echipei Auto Vortex din cadrul competiției de anul trecut First Tech Challenge
  • Symme 3D – prima imprimanta 3D românească

Deja în sănătate, roboții fac adevărate minuni. Acum în minte îmi vine tehnologia da Vinci Surgery (chirurgie robotică), unul dintre clienții mei din perioada 2008-2010. Vor fi parte din lumea copiilor noștri, ne place sau nu. Așadar, este bine să îi expunem și să le arătăm și alte activități și opționale decât cele clasice lăudate de toată lumea.

Așadar, ne dăm întâlnire la expoziție? Noi între 11 și 14 sigur suntem acolo.

Copii mai buni, mai toleranți, mai empatici #respect

Reprezentativ

Noi folosim fiecare prilej de învățare pe care îl identificăm. Fie în mașină, acasă, în oraș, oriunde am fi, orice moment poate fi bun pentru a observa, discuta și trage niște învățăminte. Așa am procedat de când era copila foarte mică și funcționează. Și nu ne limităm doar la lucrurile roz. Ne uităm și la cele bune și la cele mai puțin bune, în aceeași măsură. Căci viața noastră nu este doar frumoasă și pozitivă; include și negativ și nu îl putem ascunde sub preș. Așa îi dezvoltăm reziliența, empatia, gândirea critică și analitică. Nu ne concentrăm doar pe achizițiile academice, ci și pe zona emoțională. Așa o pregătim pentru viață. Doar așa cred că putem crește copii mai buni.

Descoperirea Americii și progresul umanității construit prin cruzime

Proiectul lunii octombrie pentru școală a fost despre Columb (este fotogragia acestui articol). Așadar, într-un weekend m-am apucat să mă documentez pentru proiect și să îi spun și arăt copilei lucruri noi, să îi provoc mintea și sufletul. Obiectivul meu este ca, în aceeași măsură în care învață lucruri și noțiuni, să înțeleagă și implicațiile, să aibă o viziune corectă asupra tuturor aspectelor, spuse și mai puțin spuse. A fost un prilej de învățare și o provocare și pentru mine. Dacă la școală a învățat despre călătoria lor, că voiau să ajungă în altă parte, cum se chemau ambarcațiunile, eu am compensat cu aspectele deloc spuse. Am vrut să înțeleagă faptul că un eveniment poate fi povestit din mai multe unghiuri, după bunul plac al povestitorului, așa că nu trebuie să crezi tot ce ți se spune. Că trebuie să cauți, să înțelegi intențiile, să validezi sursele.

Așadar, pentru acest proiect am descoperit surse despre genocidul comis de Columb și ai lui precum acest site, Understanding Prejudice. I-am citit și explicat Teei pasaje din contractul și corespondența lui Columb cu regii Spaniei și comisionul de 10% din profit. Am vizionat filme documentare scurte despre uciderea băștinașilor, sclavia și violențele care au urmat. Nu i-a plăcut deloc că și-au folosit câinii ca să vâneze băștinașii sau armele de foc ca să îi supună. A surprins-o și m-a provocat să îi explic ce înseamnă sclavia. Am ajuns și comerțul de sclavi, inclusiv formele de sclavie sexuală cu fetele minore. Prilej bun să discutăm puțin și despre dublul standard al societății catolice de atunci și colonialismul european. I-am oferit o perspectivă nouă asupra acestei sărbători, despre care nu se spune adevărul. La școală le-a explicat colegilor ei despre interesul pecuniar al lui Columb și accentuat că viețile oamenilor sunt mai importante decât aurul.

A reținut și înțeles ea tot ce i-am spus? Cu siguranță nu a înțeles chiar tot, ci esențialul. Dar scopul meu a fost altul – să înțeleagă cum adevărul istoric poate fi manipulat. Am mai vrut și să hrănesc niște rădăcini adânci pe care eu le văd crescând în copila mea – e vorba de respectul față de drepturi și libertăți, în general și de empatia ei față de cei din jur.

Rasismul, discriminarea, prejudecățile se prind ușor din mediu dacă nu sunt contracarate zi de zi prin educația în familie și la școală

Dacă ești rasist, homofob, crezi că femeile sunt inferioare, nu citi! Nu este pentru tine.

Undeva în jurul vârstei de 4 ani am văzut împreună filmul La vita e bella, apoi din nou, cam la un an distanță. Nu a fost premeditat, ci ne-am folosit de un prilej ca să deschidem și acest subiect, Este un film foarte reușit și ușor de înțeles și de copii despre nazism și holocaust. Am discutat în timpul filmului despre tatăl, marea lui dragoste pentru copil și mamă și spiritul lui ludic prin care își ferea copilul să afle adevărul că se aflau într-un lagăr și puteau fi uciși oricând. Ne-am amuzat de năzdrăvăniile lui. A reținut acel Buongiorno, Principessa! și l-a tot repetat. Ne-am întristat la final, dar ne-am și bucurat când oamenii au fost eliberați. A fost un alt prilej de învățare despre egalitatea tuturor oamenilor și drepturile lor, despre dragostea și sacrificiul pentru cei pe care îi iubești, despre viața de care trebuie să ne bucurăm în cel mai mic detaliu.

Dragostea și respectul pentru știință și etică se capătă în copilărie. Și copiii devin mai buni

Da, ne uităm la documentare de știință. Discovery Channel National Geographic, Viasat Nature sunt pe lista noastră. Ea mai stă și pe DaVinci Learning. Am discutat despre creaționism vs. Darwin și darwinism (un film cu învățăminte este Procesul Maimuțelor), despre disputele între reprezentanții religiilor și oamenii de știință despre univers, planetă, evoluție. Dar și filme SF precum I, robot sau Captain America sau Ender’s Game au fost și sunt ocazii bune de învățare. Totul depinde de copil și pasiunile lui. Acum este momentul propice, când copilul este o carte albă, nescrisă și putem să îl ajutăm să își scrie singur acolo idei, valori care să îl ghideze toată viața.

Sunt prea mici să le spunem adevărul și să îi învățăm de bine? Eu nu cred asta

De ce m-am gândit să scriu acest articol? Deoarece în jurul nostru se întâmplă lucruri. De mai mulți ani cresc sub ochii noștri, curentele extremiste. Avem Coaliția pentru Familie de la noi care pledează pentru introducerea discriminării între famiile formale și cele informale și limitarea unor drepturi și libertăți fundamentale. În Europa neonaziștii și naționaliștii câștigă teren și demonstrează pe străzi. Sâmbătă, 11 noiembrie, 60.000 de tineri neonaziști polonezi au mărșăluit pe străzile Varșoviei strigând lozinci rasiste precum Europa va fi albă, Sânge curat, Europa albă! Asta în contextul în care Polonia a fost cea mai afectată de holocaust.

 

Adevărul despre holocaust ar trebuie să fie învățat și de adulți

Mie îmi povestea bunicul, copil fiind, despre ororile din al doilea război mondial în care a luptat și el. Mi-a povestit despre cum a fost împușcat. Despre cum a dat de mâncare unor evrei luați să fie duși în lagăr și apoi cum a fost căutat să fi pedepsit pentru asta (așa că s-a tuns și ras bine să nu îl mai recunoască nimeni). A fost și rănit. El îmi spunea adeseori că toți suntem oameni și că toți, chiar și animalele avem drepturi pe care nimeni nu le poate încălca, că merităm respect. Poate de aceea nu s-a lipit anumite lucruri de mine – nici rasismul, nici homofobia. Când crești de mic cu ideile acestea în gând și în suflet, nu au cum să mai încolțească și celelalte, opuse. Mi-a deschis curiozitatea să citesc și m-a marcat cartea Medicii blestemați despre experimentele medicilor naziști. În facultate am studiat și din perspectiva geo-politică, iar prin 2002, am vizitat site-ul lagărului Buchenwald. Este o experiență care trebuie tăită de fiecare dintre noi, cel puțin virtual, dacă nu pe viu, acolo. Să vezi, să auzi, să simți cum se prăbușesc pereții aceia încărcați de energie negativă pe tine.

Pe mine m-au ajutat învățămintele bunicului meu. M-au ferit de prejudecățile și stereotipurile alor mei sau auzite și văzute la școală. De aceea cred că  trebuie să îi învățăm de mici pe ai noștri copii să fie mai buni decât noi și adulții din jurul nostru. Asta ca să nu retrăim ororile istoriei. Și dacă așteptăm să ajungă la liceu ca să învețe lucruri, atunci greșim amarnic. Până atunci prejudecățile și agresivitatea celor din jur vor fi lăsat deja urme. Trebuie să începem să le servim adevărul în doze corespunzătoare, de când sunt preșcolari. Cu lingurița. Așa cum le spunem despre drepturile celorlalți, le spunem și despre ale lor.

Lucruri normale, dar care contează
  • Îi luăm cu noi la vot și le explicăm de ce este important să votăm. Cât de greu și-au câștigat anumiți oameni drepturile (vezi apartheidul din Africa de Sud, segregaționismul, rasismul american, segregarea școlilor de la noi între romi și alții sau săraci/ copii din ghetouri și alții, sufragetele și votul femeilor din America). Le spunem adevărul despre comunism, Epoca de Aur și Securitate.
  • Îi luăm cu noi la demonstrații/ proteste și le vorbim despre cum plătim taxe și impozite, licitații trucate, corupția care ne afectează pe toți și cum ar trebui să fi aleșii și funcționarii statului/ noștri.
  • Discutăm despre școală, colegi agresivi, profesori care nu au cele mai potrivite reacții. E un alt prilej să vorbim despre cum copiii agresivi la școală au niște traume sau nevoie de ajutor; despre cum să ceară intervenția adultului, cum să respingă un bully. Despre cum unele cadre didactice greșesc, uneori încalcă drepturile copiilor și fac meseria nepotrivită.
  • Intervenim când cineva este lovit/ agresat/ nedreptățit și le arătăm copiilor că avem o voce și o folosim nu doar pentru noi, ci și pentru ceilalți. Că nimeni nu trebuie să fie fără apărare. Că suntem într-o comunitate și ar trebui să ne protejăm și respectăm reciproc.
  • Explicăm că există mai multe tipuri de familii și că niciunul nu este mai presus decât celălat. Că fiecare om are dreptul la fericire, dragoste și respect, și implicit la protecție egală din partea legii.
  • Descurajăm și taxăm atitudinile sexiste, hărțuitoare, aluziile și comentariile nepotrivite despre relațiile dintre sexe. Am o fată, you don’t wanna mess with me! Și nici cu ea în viitor.
  • Repetăm zi de zi că nu contează etnia, rasa, credința, statutul financiar sau profesional, ci omenia, respectul, responsabilitatea și corectitudinea! #respect
  • Nu ne bazăm pe școală. Școala românească ar trebui făcută tabula rasa și construită de la zero. O facem noi, zi de zi, cu dragoste, convingere și dăruire. Numai noi putem să ne ajutăm copiii să devină mai buni.
În loc de încheiere

Din experiență spun că da, i-am oferit copilei perspective noi, care au maturizat-o din anumite puncte de vedere. Căci asta i-a dezvoltat capacitatea de analiză și de reacție la ce vede și aude. În același timp, se joacă și relaționează bine și cu adulții, și cu copiii. Scrie și își desenează propriile cărți de povești. Are propriul univers frumos, magic, cu ponei și castele. Are chiar și un prieten imaginar extraterestru – BipBip. În jocurile ei răul nu are sorți de izbândă. Poneii prieteni înving mereu răul pentru că sunt buni, împreună, se susțin, își spun când greșesc. Iar copila este mereu veselă și curajoasă. Vede parte plină a paharului și în situații în care alții intră în panică (de exemplu, când au rămas blocați în baie la școală).

Ascunderea adevărurilor dureroase sau neînțelese din ultimii zeci de ani duce la creșterea fascinației și susținerii tinerilor față de curentele extremiste. Este obligația nostră să le spunem copiilor adevărul și să îi învățăm să caute adevărul.

Să îi învățăm că drepturile fundamentale ale omului nu sunt negociabile. Nu le furăm copilăria, ci creștem copii mai buni, mai puternici și cu stimă de sine. Îi ajutăm să devină oameni mai buni.

 

Noi am ales această cale și pentru noi funcționează. Tu cum și ce îți înveți copilul despre viață și lume?

 

Cum să fii o mamă mai relaxată / De vorbă cu mamele

Reprezentativ

În seria De vorbă cu mamele am rugat-o pe Mirona, să discutăm despre cum este să fii o mamă mai relaxată, să nu te cramponezi de toate presiunile pe care le trăiesc multe mame zi de zi și mai ales să nu judeci alte mame, ci să le ajuți. Am discutat și despre medicație și diversificare, despre grupul și site-ul dedicate, bine documentate. După multe gânduri și multă introspecție, mi se pare foarte important să ne stabilim obiectivul de a deveni fiecare o mamă mai relaxată, un părinte mai relaxat. Asta va însemna că lăsăm în urmă niște traume sau nefericiri personale trăite ca majoritatea copiilor crescuți pe la noi ajunși acum majori, că ne acceptăm imperfecțiunile, facem un pas înainte și ne bucurăm de fiecare lucru mărunt zi de zi. Că ne acceptăm cu bune și cu rele, că vom ști că nu avem și nu vom avea copii perfecți, așa că luăm fiecare zi ca atare.

O mamă mai relaxată, dar cum?

Dragă Mirona, ești unul dintre părinții relaxați, cu doi copii, pe care îi citesc cu plăcere (link blog Jurnal de Belgia). Din prima am zâmbit când le-am citit numele de alint – Gulie și Bulbuc😊. Îmi place teribil că nu pozezi în părintele perfect, că verbalizezi cu umor și momentele mai grele care fac în mod natural parte din viața noastră și pe care puțini le recunoaștem. Care e secretul tău/ vostru? E legat de faptul că acum trăiți într-o altă cultură, în Belgia?

Diana, încerc să fiu relaxată. Nu îmi iese întotdeauna. Tocmai de aceea scriu pe blog și despre momentele de care nu sunt tocmai mândră ca mamă, de momentele alea în care simt ca i-aș arunca pe geam sau aș fugi de acasă, de momentele în care mă rățoiesc la ei și apoi regret și îmi cer scuze.

Oricât de zen aș încerca să fiu, mai am momente de rătăcire. Ori că scot ei la suprafață traumele mele din copilărie, ori că sunt doar foarte obosită, momente nasoale avem și noi. Și mi se pare normal să vorbesc despre ele pentru că nu aș vrea să intre vreo mamă în depresie citindu-mi blogul și gândindu-se că ea nu atinge gradul de perfecțiune afișat de mine. Mai mult, chiar cred că ajută alte mame să vadă că oricare dintre noi o mai luăm pe arătură.

Relaxarea noastră ca părinți vine și din faptul că locuim în Belgia. Prea puțini oameni îți oferă aici sfaturi nesolicitate despre cum să îți crești copiii, părinții nu prea fac comparații, sistemul medical e de așa natură încât descurajează investigațiile și medicația inutilă doar ca să liniștească părinții. În plus, am decis să nu plecăm urechea la niciun fel de „sfaturi”, ci doar să ne urmăm copiii în dezvoltarea lor firească și să îi acceptăm așa cum sunt. A nu se înțelege că îi creștem fără limite, ci doar că nu încercăm să le modelăm noi personalitatea după cum am vrea noi să fie, ci îi lăsăm să fie ei înșiși.  

Gulie si Bulbuc sunt numele de alint oficiale în online. Ei habar nu au de ele. În schimb Malvina (aka Bulbuc) răspunde și la apelativele de Pișcot și Cârlionț. Pe Glad (aka Gulie) îl mai strigăm și Gogoașa. În rest îi trecem prin toată plaja de apelative, gen Jambonache, Păstârnac Flaușat, Maimutze etc.

Țin minte că încă înainte să rămân gravidă cu Glad am fost admonestată pentru apelativele adresate copilei. Că cică năpârcă sau Bulbuc sună foarte urât pentru o fetița așa delicată ca ea. Ba chiar se înțelesese că nu mi-am dorit copila și de aia îi zic în toate felurile. Mi s-a părut foarte bizar. Nu de alta, dar năpârca e și ea un animăluț simpatic, Bulbuc sau Pumpkin nu văd care ar fi diferența etc. Așa că am decis să fiu și mai „îndrăzneață” și pe al doilea să îl alint Gulie.;)

Parenting mai bun, pozitiv

Acum mulți spun multe căci se plictisesc cu viețile lor. Eu o alint pe a mea Mon petit monstre sau Gizmo (dacă e într-o zi bună) sau Gremlin (nume de cod pentru începuturi de tantrumuri), când mai dezamorsez stare ei și cheful meu de ducă. În fine… toți avem momentele noastre foarte umane, nu suntem perfecți și nici nu avem vieți perfecte. Și noi, ca părinți suntem destul de relaxați (când nu îmi pierd eu linia😊 și mai calc pe alături). Nu suntem nici control freak, o lăsăm pe Teea să se mozolească, să experimenteze, să învețe din greșeli, nu o ținem într-un glob de sticlă (ba avem acum 13 patrupezi și nu i-am limitat în niciun fel interacțiunea cu ei, desi unii sunt câini xxl, altele feline cu gheare😊 a propos de poveștile că pisica va zgâria copilul). Ba chiar facem glume cu și pe seama ei de când e mică și ne-o servește cu aceeași monedă de pe la 4 ani. Cumva suntem pe contrasens cu mulți părinți de aici. Cred că în România avem niște tare culturale care ne împiedică destul de mult să ne bucurăm de copilăria copiilor noștri și de faptul că suntem părinți. De la prejudecăți și stereotipii, la presiunile externe să fii părinte perfect, la tot felul de credințe populare complet aiurea și o încrâncenare. Ce e diferit pentru voi? Cum reușiți să fiți altfel? A fost un declic care să vă determine să vă repoziționați sau așa sunteți dintotdeauna? Ce am putea face diferit ca să scăpăm de condiționările acestea ?

Eu am crescut într-un mediu rigid. Am fost învățată să stau smirnă, să nu deranjez nimic, să nu murdăresc etc. Am ajuns la 32 de ani să citesc cărți de neuropsihologie și să îmi dau seama că imposibilitatea mea de a-mi coordona cele patru membre și ochii vin din lucrurile pe care nu am avut voie să le fac în copilăria timpurie.

Copiii noștri au voie să se murdărească, să facă dezordine, să experimenteze atâta vreme cât nu le pune viața în pericol și nu deranjează pe alții. Pe măsură ce cresc, îi învățăm să și curețe ce au murdărit, să aranjeze ce au scos de prin sertare. Ambele aspecte fac parte din procesul de învățare – experimentează și învață că există consecințe pe care trebuie să le remedieze.

Bineînțeles că nu e totul lapte și miere. Uneori ne contrăm și noi, adulții, pe ce au voie și ce nu au voie să facă. Sau copiii încearcă să testeze limitele. Ne reajustăm continuu la evoluția lor. Suntem un sistem în perpetuă mișcare și repoziționare. 🙂

Cred că e foarte important ca adulții să fie sinceri cu ei înșiși, să recunoască ce i-a deranjat în copilărie și să nu mai caute scuze pentru abuzurile fizice, verbale sau psihologice suferite. Părinții sunt părinți, putem să îi iertăm, dar asta nu înseamnă că ne face bine să negăm efectele anumitor comportamente asupra noastră.

Apoi e iarăși important să înțelegem că un copil nu ne aparține, nu e păpușa noastră pe care o facem să facă tot ce vrem noi. Copilul trebuie respectat. Dar dacă noi nu suntem obișnuiți să fim respectați în adevăratul sens al cuvântului, cu greu vom aplica așa ceva asupra copiilor pentru că pur și simplu nu înțelegem noțiunea. Nu mă refer la „respect” în sensul de a-mi spune Doamna Mitache și a-mi deschide ușa de la mașină, ci la a mi se respecta dorințele și sentimentele, a mi se explica de ce nu e posibil ăa fac un anume lucru etc.

Copiii mei m-au învățat că știu ei ce-i mai bine pentru ei, inclusiv apropo de cât de frig sau cald le e, căci asta tot e boală națională – să îmbrăcăm bine copilul. La 0 grade afară, fii-mea și-a scos șosetele și picioarele din sacul de la căruț și orice încercare de a i le băga la loc a fost sortită eșecului (mai ales ca nu sunt adepta aplicării forței). Când am ajuns acasă am constatat că avea picioarele calde, deci fetei îi era doar cald.

Cel mic încearcă să se ridice în fund de foarte devreme. Are reflux și îi face mult mai bine să stea ridicat…

Tocmai de aia îmi e teamă să aleg pentru ei școlile pe care le vor urma. Dacă nu e ce vor ei?

În momentul în care vom ajunge să ne tratăm copiii ca pe niște indivizi capabili să ia decizii și să le și acceptăm deciziile (cu limitele de siguranțș si politete necesare), vom fi mult mai relaxați și copiii mai fericiți.

Echilibru

Eu am crezut dintotdeauna și o tot spun că un copil e un burete de emoții. Dacă mama/ părintele e bine, va fi și el bine; dacă ne agităm, îl agităm și pe el. Există niște studii despre cum bebelușii danezi sunt cel mai puțin plângăcioși deoareceau un mediu mai bun și părinți mai relaxați. Aceștia, prin comportament și atitudine, dar și prin cultura în care trăiesc, se bucură parcă mai mult de copilăria lor și de faptul că sunt părinți. Pentru tine care sunt ingredientele pentru a păstra un echilibru între temerile și problemele părintelui și nevoile copilului ?

Nu o să mă ascund după deget și o să recunosc că noi suntem cât de cât un caz fericit. În sensul că avem job-uri, și implicit venituri, care ne permit să nu avem prea multe probleme. Adică avem unde să locuim, ce să mâncăm și cum să economisim.

Pe de altă parte, înainte să avem joburile astea am trecut printr-o perioadă cu venituri mici, dar în Belgia, nu în România. Atunci ne-am reajustat mult stilul de viață. Sper să nu supăr pe nimeni când spun că în România parcă e o goană să îți cumperi diverse chestii în casă ca să nu te bârfească vecinii și cunoscuții. La începuturile poveștii mele în Belgia cam ăsta a fost primul lucru care s-a schimbat la mine – faptul că am început să nu mai pun preț pe aparențe. Automat nu mai sunt condiționată să fac rate ca să îmi iau mașină mai faină sau mobilă mai nouă sau… Mi le iau când am banii și când chiar am nevoie.

Care-i legătura cu copiii? Păi am scăpat de un stres, cel de a avea rate mici și împrăștiate. În plus economisim mult pentru călătorii. Automat suntem mai zen în fața copiilor.

Bineînțeles, asta nu ne anulează bagajul emoțional negativ cu care am intrat în relația cu copiii.:) Amândoi am venit cu anumite complexe și „probleme” în relația cu ei, și astea ies la iveală când ne e lumea mai dragă. Dar vorbim despre ele, ne cerem scuze de la copii când reacționăm la emoțiile noastre, nu la faptele lor și încercăm din răsputeri să delimităm balastul nostru emoțional de emoțiile și sentimentele pe care ni le provoacă ei.

Situații râsu’ plânsu’ ale părinților imperfecți

Au fost niște situații cu copiii tăi în care te-ai felicitat în gând că ai optat să fii o mamă mai relaxată decât una control-freak? Ne poți povesti? Tu povestești pe blog și pe grup cum reacționezi firesc/ relaxat în tot felul de situații care la noi ar ridica tonalități, ar îmbujora obraji ? Dacă ar fi să alegi două momente care acum te fac să râzi, care ar fi ? Vezi efectele reacțiilor voastre asupra felului în care fetița ta (că e mai mare) reacționează la rândul ei sau se raportează la cei din jur?

Eram prin august la cumpărături în supermarket cu ambii copii și soțul. Cel mic în wrap, cea mare umbla liberă. Fata are o pasiune pentru călătorii, avioane și valize (seamănă cu mine!) și a văzut un ghiozdănel cu rotile cu Lightning McQueen. Pentru ea ăla era o valiză și o voia atunci. Nu i l-am cumpărat pentru că efectiv nu aveam nevoie de așa ceva. Dacă tot îi luăm o valiză, i-aș lua una funcționala. Bineînțeles că s-a dezlănțuit. Soțul încerca să o calmeze, eu așteptam la coadă la casă cu cel mic. Îmi venea să râd în hohote pentru că deja de vreo câteva luni mă întrebam când o să apară primul tantrum în supermarket.

Când am văzut că nu se calmează, am luat-o la subraț efectiv (cu cel mic în wrap), am luat și căruțul și am scos-o în parcare să aștept să îi treacă. Nu m-am enervat, nu am țipat la ea… Încă își amintește de „valiza” aia, tocmai de aceea pentru următorul zbor îi vom lua o valiză potrivită dimensiunilor ei cu Lightning McQueen. Abia aștept să îi văd fața. 🙂

În general și ea e calmă, non-violentă. Bănuiesc că e și din cauză că nu ne vede pe noi agresivi. O urmăresc mult când se joacă să văd ce imită din ce facem noi ca să înțeleg ce îi „marchează” comportamentul.

Alt moment simpatic, care de fapt a fost o perioadă, a fost anul trecut prin iarnă. Tocmai îi luasem olița ca să se obișnuiască cu ideea. Așa că începuse fata mea să se dezbrace la piele când venea de la creșa, să plimbe olița peste tot, să facă pipi pe lângă (normal!) și să refuze scutec. Am luat-o cu frumosul, am negociat, explicat și în vreo săptămână, două, i-a trecut. De scutec a scăpat când a vrut ea, adică acum 2 luni. 🙂

Goana părinților după informații în online. Medicație și supramedicație

Ești admin căpcăun șef (ca să te citez) 😊 pe grupul Relaxăm părinți panicați unde interacționezi cu mii de părinți care sunt îngrijorați, debusolați, informați greșit. Am remarcat și m-am bucurat că aveți niște reguli foarte stricte referitor la recomandarea de tratamente și chiar creme/ remedii pentru copii, ceea ce admir foarte mult deoarece se poate ajunge în situații de risc dacă un tratament recomandat unui copil este aplicat fără recomandarea medicului altui copil; sau dacă este amânată evaluarea medicului în cazul unui copil când o mamă alege un tratament/ remediu recomandat de o altă mamă, căci simptomele se pot agrava și copilul suferă. O altă observație ar fi tendința îngrijorătoare la automedicație și supramedicație a copiilor din România. Dacă ar fi să te uiți în urmă, din experiența ta de părinte, dar și de admin, care ar fi niște lecții învățate despre tratamente și remedii ?

Părinții români au o tendință spre automedicarea copilului. De fapt, părinții români au nevoie „să facă ceva” ca să se vindece urgent copilul. Multora le e greu să înțeleagă că, în cele mai multe cazuri, e mai bine să lași sistemul imunitar să funcționeze. De multe ori am avut impresia că problema parintelui e mai mare decât suferința copilului. Ca și cum părintele o ia foarte personal, își asuma vină pentru viroza copilului și, dacă nu intervine, simte că dă greș ca părinte.

Mai mult, tratamentele nu se caută în online. De ce? Pentru că se cere tratament pentru un anume simptom. Rareori mama dă toate detaliile despre starea de sănătate a copilului, adică nu își bate nimeni capul să facă o anamneză. Niște blânde pe corp pot însemna orice în funcție de celelalte simptome, dacă există. Și nici nu se discută despre istoricul medical al copilului. Unele tratamente propuse pot interfera cu alte condiții pre-existente sau cu altă medicație.

Am vazut și multe cazuri de „mămici, ce poate fi asta? măcar să știu până ajung la medic”. Răspunsurile sunt de multe ori alarmante, numai nu liniștesc mama. Am văzut bube care mie îmi păreau o banala viroză, iar altii ziceau caă sunt o alergie înfiorătoare.

Oricum, ca să fim clari: nu se administrează nimic unui copil fără a avea recomandare de la medic. Și e foarte important ca orice părinte să cunoasăa protocolul în caz de febră sau erupții cutanate. Toate astea pot fi explicate de medicul pediatru sau la telefon de Peditel. Și mai e important ca părinții să înțeleagă că fuga la urgențe în toiul nopții daca simptomele nu sunt de așa natură, reprezintă doar un stres suplimentar pentru un copil cu sistemul imunitar deja aflat sub bombardament.

O mamă mai relaxată față în față cu marele Bau-bau – diversificarea

Diversificarea este unul dintre subiectele de maximă îngrijorare și încrâncenare pentru părinți. Există niște tendințe – unii să fie extrem de stricți referitor la diversificare. Cumva nici comunitatea medicală nu a ajuns la un consens în privința aplicării noilor ghiduri (sunt practici diferite de la o țară la alta, de la un pediatru la altul), iar pe meleagurile autohtone încă circulă multe recomandări depășite. Ai și un site dedicat diversificării cu informații actualizate. Din experiența ta care sunt câteva lucruri/ bullet points de ținut minte care să aducă un plus de relaxare mamelor/ părinților referitoare la diversificare?

Diana, ești sigură că vrei să intrăm pe astfel de tărâmuri? :))) Că eu sunt cam paria în online pentru grupul ăla de diversificare. 😀

Da, să intrăm căci este important să clarificăm lucruri. Da, unii te judecă greșit, problema lor. Mie mi se pare important, deoarece site-ul tău are referințe medicale, este lucrat, sunt folsoite Ghidurile, nu niște recomandări ale unor nutriționiști acreditați în cine știe ce curs online sau mai știu ce ce pseudospecialiști. Cumva, hai să liniștim un pic. Mamele care u primit recomandări de la pediatri să înceapă diversificarea între 4 și 6 luni și au făcut-o, nu trebuie blamate; e important să fi respectat principiile corecte. Și mie mi-au recomandat la fel acum 6 ani și ceva și recent am fost criticată că am început înainte de 6 luni. Dacă vrem să fim mame mai relaxate, trebuie să trecem peste zvonuri și interpretările foarte stricte ale unor recomandări medicale, dar să respectăm ad literam precizările legate de anumiți nutrienți, sub stanțe sau alimente care trebuie evitate sau introduse strict după o anumită vârstă, precum sarea.

Grupul „Diversificarea echilibrată a bebelușului” a apărut în 2016 după ce am constatat că, pe cam toate grupurile de diversificare de pe Facebook, recomandările OMS sunt interpretate după bunul plac al adminilor. Iar site-urile dedicate diversificării din mediul o line românesc conțin informații neactualizate și depășite.

Recent am constatat și că mamele preferă să se ia la harță și să dezbată pe ton apăsat vârsta optimă la care se începe diversificarea, asta în loc să susțină o alimentație sănătoasă și să dea sfaturi constructive.

Ce ar fi de reținut? Încerc să pun cu liniuță. 🙂

– OMS recomandă începerea diversificării „în jur de 6 luni”, ESPGHAN „nu mai devreme de 17 săptămâni, dar nu mai târziu de 26”. Oricum ar fi, toate instituțiile medicale sunt de acord că, după 17 săptămâni împlinite „stomăcelul” copilului e capabil să digere mâncare solidă. Asta nu înseamnă că și copilul per ansamblu e pregătit să mănânce la 17 săptămâni.

– Diversificare precoce nu e înainte de 6 luni împlinite, ci înainte de 4 luni împlinite. Mă enervează la culme distorsiunea asta a adevărului medical.

– Daăa nu e vreun motiv medical major care să recomande începerea diversificării fără ca acel copil sa fie pregatit, introducerea solidelor ar trebui să se facă atunci când bebe stă în fund cu minimum de suport, își susține capul foarte bine și e interesat de mâncare. Da, copiii devin interesați de mancare în general, nu e nevoie să îi momim noi. Acordul pediatrului e necesar fără drept de apel. Copilul nu se hrănește în poziții înclinate înspre spate, ci cât mai aproape de stat în șezut posibil și mâncarea nu se oferă în biberon. (Un mare mit e că bebe trebuie să stea în fund nesusținut. Ori asta se poate întâmpla și abia la 8-9 luni. Ce ne facem? Așteptăm?)

– Tabelele de diversificare (alea cu x leguma de la y luni) sunt o mare aberație. Un tabel de diversificare e valabil doar dacă e facut de nutriționist sau pediatru special pentru un anume copil. Iar majoritatea tabelelor de diversificare sunt făcute de mame dupa buna lor înțelegere fără baza medicală a „stomacelului”.

– La fel dietele. Am văzut idei cum că nu se combină cartofii cu carnea. Când exact așa se combină din diverse motive de timpi de digestie diferiți și nutrienți care se eliberează. Asta nu e de la mine citire, ci de la medici nutriționiști care nu câștiga bani din diete pentru slăbit fotomodele.

– Regula de trei zile se respectă la recomandarea medicului, nu așa de capul nostru. Întârzie mult introducerea alimentelor și dacă nu există motive întemeiate, nu ar trebui aplicată. O alergie poate apărea și după câțiva ani de consum regulat al unui aliment, deci temerile părinților nu ar trebui să țină un copil la dietă.

– Copilul mănâncă la o masă cât dorește el, nu cât am vrea noi. Atâta vreme cât copilul e sănătos și nu scade în greutate, ar trebui lăsat să decidă cât mănâncă. Ba chiar încurajat.

– În acelasi context, păcălelile și pusul la desene ar trebui interzise prin lege. :)))

– NU supe chioare, sucuri de fructe și ceaiuri.

– Fără sare până la minim un an și nu uitați că zahărul e puternic nerecomandat.

Există un ghid de nutritie a copilului mic publicat in 2016 click pentru a accesa) în România. Recomand cu căldură tuturor să citească partea referitoare la introducerea mâncării și chiar să imprime ghidul să iî ducă medicului de familie / pediatru și să discute pe baza lui diversificarea copilului. Ghidul respectă toate recomandările în vigoare.

Ca și mai sus când am vorbit de automedicație, de multe ori impresia mea e că mamele iau refuzul alimentelor sau a cantității propuse ca pe un atac la persoanaă, ca pe o dovadă că nu fac bine ce fac. Cred că e timpul să acceptăm că acel copil din fața noastră e un individ care trebuie încurajat și sprijinit să ia propriile decizii. Noi suntem cu suportul acolo, nu cu impusul. 😉

Mă opresc aici, căci altfel nu mă mai opresc.

În loc de încheiere

Ha… Dacă ai ști câte greșeli am făcut și noi cu a noastră… Nu legate de sare, ceaiuri, dar pus la desene, insistat cu masa, stres că nu mănâncă… În fine, poate deveni o adevărată nebunie și o sursă de tensiuni fantastice, de aceea e bine că acum sunt în sfârșit mai multe surse pertinente.

Dar recent te-ai mutat și ai povestit că ai avut un ajutor neașteptat la împachetat și te întrebai dacă va urma imediat despachetarea. Care a fost deznodământul ?:)

Deznodământul?! :))) Am despachetat și „îndesat cu piciorul” lucrurile pe unde credeam că le e locul. După ce s-a reîntors fata la creșă am început să și aranjez cât de cât. Căci altfel eu aranjam, ea cerceta (a se citi „scotea tot să vadă ce e pe acolo”). Bineînțeles, între timp s-a apucat și ea să facă „ordine”.

Îl astept și pe Prâslea să vină din urmă și să reorganizeze casa. Sper doar să nu reorganizeze și tigăile pline de ulei. 😀

La final…

Diana, aș vrea să îți mulțumesc pentru această oportunitate de a vorbi un pic despre parenting, diversificare, copii. Sper din tot sufletul să ajute și să mai relaxeze măcar un părinte sau doi.

Părinților care citesc aș vrea să le transmit două îndemnuri: să meargă la medic și să nu trateze cu recomandări din online și să își trateze copiii cu respect, căci dacă ei nu fac asta nu pot avea pretenția ca altii să o facă.

Dragilor, viața de părinte este oricum complicată. Alegeți-vă cu grijă sursele din online și nu vă lăsați judecați sau supărați de acuze sau opinii tranșante. Nu orice se scrie sau spune este și corect. Cereți mereu sursele medicale și verificați dacă ce s-a scris sau spus e corect și nu o interpretare subiectivă/ incorectă.

Nu suntem perfecți și nu avem vieți perfecte. Important este să ne dăm seama că putem face lucrurile mai bine și să și o facem. Să fim mai relaxați și niște părinți pozitivi! Să ne ajutăm copiii, nu să le fim șefi! Da, vom face și facem și greșeli. Dar să încercăm să ne bucurăm cât mai mult de călătoria de părinți.

 

Culcă bebelușul pe spate! Previi sindromul morții subite

Reprezentativ

Una dintre cele mai mari spaime ale mele după ce am născut a fost sindromul morții subite. Am citit despre acest subiect, am căutat destule surse. Oricum în sarcină am stat cu inima strânsă că i se va întâmpla ceva – era cu cordonul în jurul gâtul uneori înfășurat de două ori, alteori de trei, rar o singură dată, plus trombofilia. Am avut perioade când medicul mă chema săptămânal ca să monitorizeze situația, iar eu mi-am cumpărat un stetoscop să îi ascult bătăile inimii. La 3 dimineața eram trează așteptând să înceapă ora de tumbe, deși mă epuizase asta. Am lucrat până în săptămâna 31 când am dat semne de preeclampsie și mă trezeam la 7 dimineața și lucram seara de acasă până la h 24.

Așa că m-am informat și am luat măsuri ca să reduc riscul sindromul morții subite.

Stresul meu nocturn după naștere

Ce poate fi mai traumatizant decât să îți culci copilul și să te trezești că nu mai respiră după ceva vreme? Îmi amintesc că Teea avea patul în paralel cu al nostru, că țineam veioza aprinsă noaptea și dormeam iepurește. La început mânca la 1.5-2 ore, dar între reprizele de trezire mă trezeam și mă uitam la ea de una sau două ori să văd dacă respiră. Era și un copil foarte liniștit, a trecut ușor peste colici. Nu am acoperit complet laterala patului cu protecții înspre noi ca să o pot vedea. Și o culcam pe o parte, apoi o schimbam pe spate și apoi pe cealaltă parte. Nu i-am spus niciodată lui B cu ce spaimă am trăi în suflet în primele luni și de câte ori mă trezeam să o verific. Pe la 6 luni m-am liniștit:).

De teama acestui sindrom și a unui accident, am și culcat-o în patul ei, în camera noastră, dar nu cu noi în pat. Chiar și B spunea că i-ar fi teamă să doarmă cu ea lângă el, ca Teea să nu se sufoce. Pisicile au înțeles repede că nu au voie în patul ei, câinii stăteau pe covor. Când o mai luam câte puțin pe mândră în pat cu noi, Tessa urca și nici nu se mai mișca de la picioare. La 6 luni a dormit între noi în vacanță, dar eu am fost paznicul ei. Dormeam iepurește și deja B avea antrenament să nu se mai întoarcă și să o ferească. Ce ți-e și cu instinctul de părinte, nu?

 Ce este sindromul morții subite 

Sindromul morții subite al copilului în somn este încă cercetat de organizațiile profesionale medicale și în alte state sunt derulate campanii care să îi reducă incidența. Părinții sunt învățați ce să facă în primele lui (nu ca la noi, din păcate!). Este decesul subit al unui copil de până într-un an, aparent sănătos, care nu poate fi explicat nici după teste și necropsie sau care are niște cauze mecanice. Ca incidență nu pare o chestiune importantă, dar este. În SUA în 2015 au fost 3700 decese subite, dintre care 1600 din cauze complet necunoscute.

Afectează în principal copiii până în 6 luni, majoritatea deceselor (90%) fiind înregistrate înainte de vârsta de 6 luni cu o incidență mai mare între 1 și 4 luni, se pare (statistici din SUA). Din păcate, pentru România nu am găsit date, dar la nivel internațional este una dintre principalele caze de deces ale copiilor până în vârsta de 1 an.

În România, acest sindorm nu pare a fi monitorizat și este foarte probabil raportat ca atare.

Posibile cauze

Am menționat că sunt cauze necunoscute, dar sunt și cauze mecanice:

  • Sufocare cu lenjeria de pat, jucărie sau pernă, pătură, altceva care îi acoperă nasul și gura)
  • Copilul este acoperit/ strivit de o altă persoană în timpul somnului
  • Sufocare – copilul este prins între două obiecte (saltea și perete sau mobilă sau marginea patului)
  • Strangulare – prinderea, de exemplu, între zăbrelele patului de lemn.

Specialiștii americani se preocupă de studiul acestui sindrom și recomandarea unor măsuri de prevenție. Ei spun că poate fi rezultatul unui cumul de factori. Este vorba de defecte sau anormalități ale creierului. Pot fi creșterea rapidă și schimbările în organismul copilului în primele 6 luni. Unele dintre acestea nu sunt evidente și pot destabiliza copilul temporar sau periodic (schimbări ale respirației bebelușului, pulsul, tensiunea arterială, temperatura corpului). Mai sunt și alți factori care pot avea o contribuție precum dormitul pe burtă, supraîncălzirea, fumatul pasiv, infecțiile respiratorii de tract superior.

Așadar nu înfofoli copilul și nici nu îl ține la 26 sau 30 de grade în cameră! O temperatură ambiantă de 24 la baie e suficientă. Una de 20-22 este decentă în restul timpului. Nu uitați că ei nu prea își reglează temperatura în primele luni și nici nu transpiră ca noi.

Dormitul pe spate previne sindromul morții subite

Copilul trebuie culcat pe spate și niciodat pe burtă. Explicația medicală este că din cauza poziției căile aeriene ale copilului pe burtă sunt mai închise, reacționează mai puțin la zgomot, le scad brusc tensiunea arterială și controlul asupra ritmului cardiac. Mai mult, copii pe burtă se mișcă mai puțin și dorm mai mult. Există riscul să aspire în plămâni particule de lapte când regurgitează/ vomită și să se sufoce. Există chiar un studiu din 2003 care susține că bebelușii care dorm pe spate au risc mai mic să dezvolte otite, nas înfundat sau să facă febră (Hunt, C. E., et al. (2003). Infant sleep position and associated outcomes. Archives of Pediatric and Adolescent Medicine, 157, 469-474).

De aceea, ziua e recomandat să ții pe anumite perioade scurte de timp copilul pe burtă, dar supravegheat, niciodată lăsat singur:). Iar când spun supravegheat, înseamnă că suntem cu toată atenția la el, nu cu ochii în telefon sau în televizor sau mai știu eu ce trebăluim.

Alte măsuri
Patul, lenjeria
  • Alege sacii de dormit în locul păturicilor și altor modalități de a înveli copilul. Sau culcă-l doar în hăinuțe fără a-l supraîncălzi
  • Fără perne, obiecte vestimentare în patul copilului.
  • Ai grijă să alegi o saltea potrivită pentru patul respectiv. Să nu existe riscul ca să se rostogolească în somn și să fie prins între margine și saltea. Fără improvizații!
  • Lenjeria trebuie să fie fixată bine (cu sistem de prindere de saltea) ca să nu fie trasă
  • Salteaua să nu fie prea moale, ci fermă ca să nu se poată afunda copilului. Există saltele speciale, mai rigide.
  • Folosește protecțiile de pat pentru paturile de lemn cu zăbrele. Își poate prinde mâinile, picioarele, capul. Verifică dacă protecțiile se potrivesc și se prind suficient de sigur ca să nu poată fi deplasate sau desprinse.
  • În plus, după modelul patului din maternitate, noi i-am ridicat salteaua la cca 25 de grade ca să aibă capul mai sus decât picioarele, fără să alunece.
Fără jucării și păturici de confort. Suzeta
  • Nu e ok ca un copil să doarmă cu vreo păturică  în brațe sau jucărie – o poate trage, băga în gură și se poate sufoca (sau alt obiect)
  • Să doarmă pe spate până cel puțin la 6 luni. Apoi are altă motricitate.
  • Nu prindeți suzeta sau jucării de pat, zăbrele, laterale.
  • Suzeta are o contribuție la scăderea riscului morții subite conform Academiei Americane de Pediatrie (vezi penultima referință medicală de la finalul articolului). Însă evaluează beneficiile versus dezavantajele (efectele negative asupra suptului la bebelușii alăptați).
  • Jucăriile, caruselul, orice obiect nu trebuie lăsat la îndemână ca să îl tragă
Dormiți în aceeași cameră
  • Pune-i patul în camera în care dormi! Așa veți fi alertați de orice zgomot sau lipsa oricărui zgomot. În plus, copilul va simți că îi sunteți alături și va fi un factor în plus de liniște. Se va simți în siguranță.
  • Există modalități de separare a copilului în același pat cu voi. Sau pune patul copilului lipit de al vostru, dar ai grijă să nu vă ajungă cearșaful, pilota sau mai știu eu ce peste copil.
Stil de viață. Medicale
  • Preventiv, în sarcină fără alcool și ideal fără tutun. Există un risc mai mare de sindrom al morții subite în rândul bebelușii mamelor fumătoare și consumatoare de alcool.
  • Nu uita de controalele periodice la medic și de screeningul prenatal și după naștere. Orice problemă medicală poate fi depistată timpuriu în timpul controalelor de către neonatolog și medicul pediatru.
  • Ideal, în primul an de viață mergeți și la pediatru chiar dacă aveți medic de familie. Sunt specialități diferite.
  • Pune-i întrebări medicului, discută deschis orice îngrijorare. Dacă nu știe sau nu îți răspunde, caută alt medic!
  • Dacă unul dintre părinți ia un tratament medicamentos care provoacă somnolență, celălalt să rămână de serviciu. Citește prospectele medicamentelor, unele pentru răceală și gripă dau somnolență. Sunt cazuri în care mamele sunt bolnave și partenerii lasă tot în grija lor copiii.
  • Dacă ai bebelușul bolnav întreabă despre umiditatea ambiantă, cum să îi cureți corect nasul de secreții. Respectă indicațiile medicului!
  • După fiecare masă ajută bebelușul să scoată bine aerul ca să preveniți regurgitările din timpul somnului.
  • După un chef, cel puțin un părinte trebuie să fie nealcolizat ca să poate monitoriza copilului și reacționa rapid:)
SURSE

AICI găsiți statistici OMS (Organizația Mondială a Sănătății) pentru România

Alte surse de informare oficiale, medicale

  1. NICDH (Institutul Național pentru Sănătatea Copilului și Dezvoltare) din Statele Unite ale Americii și campania dedicată pentru prevenția SIDS
  2. Center for Disease control and Prevention SUA (CDC) 
  3. Task Force on Sudden Infant Death. 2011. SIDS and other sleep-related Infant deaths: Expansion of recommendations for a safe infant sleeping environment. Pediatrics 128(5):e1341-e1367.
  4. International Society for the Study and Prevention of Perinatal and Infant Death

 

Cele mai bune resurse în educație și parenting din România

Reprezentativ

Acest articol este doar pentru noi, părinții imperfecți care căutăm resurse în educație și parenting ca să devenim părinți mai buni. Fie că avem copii mici, avem un copil pe drum sau copii de școală, vrem să devenim mai buni. Vrem să ne transformăm, să ne vindecăm, să ne schimbăm. Doar așa îi putem ajuta să devină independenți, să se dezvolte frumos. Să fie fericiți, împliniți, să își dezvolte abilitățile și competențele.

M-am gândit să pun într-o listă resursele în educație și parenting din România pe care eu le urmăresc. Sunt multe platforme, multe surse, însă timpul meu ca și al vostru este limitat. Așadar, mi-am limitat lecturile la niște specialiști.

Vocea părinților, proiectul Oanei Moraru – educație pentru părinți și cadre didactice

Oana Moraru este una dintre vocile lucide ale momentului despre educație și școală din România. Intrați în comunitatea Vocea părinților, urmăriți articolele postate pe platformă, participați la evenimentele Oanei. Unul dintre ele va avea loc chiar pe 12 noiembrie la București și mai aveți timp să vă înscrieți AICI. Eu merg, sunt partener al acestui eveniment și m-aș bucura să îmi trimiteți întrebările voastre pentru Oana.

Ce îmi place la Oana – este directă, are o perspectivă realistă venind din sistemul educațional românesc, dar oferă instrumente și părinților nonconformiști. Însă parcă eu încă nu mi-am găsit toate răspunsurile, cel mai probabil din cauza faptului că aș face sistemul educațional actual tabula rasa și l-aș construi din temelii după model finlandez, de exemplu. Da, sunt perfect conștientă că ar fi nevoie de cu totul alți profesori. Mai mult, ne-am lovi de concepțiile părinților români care parcă mor dacă nu au copiii înecați în teme și extemporale. Sunt încă mulți care cred și susțin că un copil cu mâinile la spate și tocilar e un copil perfect și pledează pentru pedepse de tip time out, critici și chiar loviri. Later edit 9 noiembrie – din cauza multelor solicitări, întâlnirea va avea loc la Ramada Parc:)

Oana Moraru Dialogul transformării

Oana Moraru Dialogul transformării

Pagina de psihologie – educație pentru părinți

O altă sursă foarte faină de urmărit despre educație este Pagina de psihologie, un proiect al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie (AMPP). Au cărți interesante despre psihoterapia și psihologia relațiilor, organizează periodic conferințe și publică lucruri interesante pe pagina de Facebook și pe blog. Vă puteți abona să primiți periodic articole și noutăți de la ei.

M-am bucurat să văd un curent nou de specialiști care vor să se implice în schimbarea mentalității din România. Avem mare nevoie de specialiști care să ne învețe să fim oameni mai buni și părinți mai buni.

Urania Cremene – totul despre parenting și educație

Cine mai are nevoie de prezentare pentru Urania? Este cel mai cunoscut trainer de parenting din România, ține periodic conferințe gratuite în cam toate regiunile țării. Are un program special complet de educație parentală All about parenting destinat părinților români. Dacă mergeți la conferințe, profitați să achiziționați materiale și cărți la costuri speciale și mergeți liniștiți și odihniți, ca să vă puteți lua notițe. Pe platforma ei aveți acces la resurse gratuite, inclusiv video-uri foarte utile. Iar dacă vreți să descoperiți câteva idei ale Uraniei despre cum să îi ajutați pe copii să își păstreze și dezvolte stimate de sine, puteți reciti acest articol scris în urma conferinței Social Media for Parents 2017 #smforparents2017.

Otilia Mantelers – educație și conectare prin joc și ascultare

Eu când mă gândesc la Otilia, zâmbesc. De ce? Pentru că este o persoană foarte pozitivă și promovează mult jocul ca modalitate de conectare cu copiii. Este trainer Hand in Hand Parenting, a studiat și integrează cu succes parentingul prin joc despre care povestește în cărți publicate și la noi dr Lawrence J. Cohen. Înțeleg foarte bien ce spune și face ea, dar cu practica mă omoară. Este o zonă crepusculară pentru mine deoarece eu nu știu să mă joc. Am nevoie să îmi redescopăr niște resorturi interioare și să îmi vindec niște răni adânci ca să pot fi o parteneră de joacă amuzantă și relaxată pentru copila mea.

Părinții cer schimbare 

Când ai copilul sau copiii intrați în sistemul de educație, intri în alertă. Nu poți înghiți toate practicile, toate pseudosoluțiile. ȘI te activezi. Așa au făcut câțiva părinți care au format un grup civic și se implică activ. Critică școala, oferă soluții, se luptă zi de zi pentru binele copiilor lor. Își doresc să schimbe practici greșite din sistemul educațional românesc și să îi determine și pe alți părinți să se implice activ. Oamenii aceștia au cele mai bune intenții, dar și multe cunoștințe. Au alături specialiști în psihologie, drept și educație. Se implică inclusiv în schimbări legislative, colaborează cu Federația Părinților.

Mai mult, au pus pe site tot ce ține de legislație, drepturi, statutul elevului. Avem acces la toate instrumentele necesare ca să ne putem apăra copiii de absurditățile unor cadre didactice sau practici excesive din școli și grădinițe. Găsiți AICI site-ul. Mai mult, puteți intra pe grupul de Facebook unde membrii fondatori vă vor oferi informații pertinente în timp real.

Dacă vă pasă de educația copilului sau copiilor și credeți în metode moderne (nu ca pe timpul nostru sau pe vreme bunicii), atunci e grupul potrivit.

Voi ce specialiști urmăriți din România? Unde vă găsiți inspirația?

Mami, râdem și noi de pomană?

Reprezentativ

Mami, râdem și noi de pomană? Asta e replica mândrei mele de luni seară în timp ce m-a molipsit cu râsul ei. M-a dat pe spate cu vorbele ei. Am rămas fără replică și m-am scufundat în profunzimea și bucuria cu care ea trăiește viața zi de zi. M-am gândit și cât de norocoasă sunt că din tot universul acesta a venit la mine, cu energia ei extraordinară. Ca să mă ajute să mă redescopăr, să mă vindec, să devin un om mai bun, să învăț să mă bucur de viață cum nu am făcut-o niciodată. Că ceva tot trebuie să facem și noi bine dacă minunea asta de copil se bucură cu poftă de viață. Și că mă bucur că e o diferență atât de mare față de copilăria mea oscilând între fericirea inocenței și conflictele și neconectarea cu ai mei (care au lăsat răni profunde). Așa că, după câteva secunde în care toate aceste gânduri și trăiri mi-au trecut fulger prin minte și suflet, am râs de pomană împreună. Câteva minute bune. Și l-am molipsit și pe taică-său, că doar nu putea să scape chiar neatins de buna noastră dispoziție.

Întâmplarea aceasta m-a făcut să mă gândesc să o fac o tradiție. Să râdem mai des de pomană:). În același timp m-am gândit și cât pierdem că nu ne lăsăm pe mâna copiilor noștri. Să ne ajute ei să redescoperim frumusețea vieții dincolo de grijile și urâtl din cotidian. Ei trăiesc din plin, simt și știu ce contează și ce ne face bine.

De ce ne e bine când râdem

Iată ce se întâmplă când râdem și de ce ne ajută râsul, din punct de vedere medical.

1. Râsul este o terapie minunată

Nu vi s-a întâmplat să simțiți după o replică amuzantă care v-a făcut să râdeți, că parcă ați scăpat de o parte din povară? Da, când râdem ne eliberăm de stres, ni se reduce intensitatea durerii și ne vindecăm mai repede. Ne simțim mai bine, mai pozitivi, deoarece atunci când râdem ne crește pulsul, respirăm mai bine și mai profund, ne oxigenăm mai bine. Apoi ni se relaxează mușchii, ritmul cardiac devine optim, la fel respirația și tensiunea.

2. Când râdem, ne conectăm cu noi înșine și cu cei din jur

Când mă gândesc de câte ori m-au scos râsul, simțul umorului din situații nu foarte simple și poate nici plăcute! Iar simțul umorului uneori ușor acid în familie, practicat de la mic la mare, ne ajută să trecem peste momente dificile și să ne găsim noi surse de energie și optimism. De când s-a născut ne-am folosit de râs ca să ne conectăm cu ea. Și oricât de obosiți sau de supărați am fost, am găsit mereu motiv să ne zâmbim, să râdem și să facem miștouri.

3. Râdem și depășim situații stresante

Noi facem asta deoarece așa o ajutăm pe Teea să treacă mai ușor peste situații de tensiune sau durere. Noi obișnuim să găsim ceva amuzant și să râdem și în situații în care copilul manifestă un disconfort. Nu că am lua în râs durerea sau situația, doar că găsim un alt unghi din care să o privim. Imaginați-vă că mândra face niște mișcări și se lovește la cot sau picior de ceva. Cam de fiecare dată o luăm în brațe, îi repetăm că trebuie să respire adânc și să numere câteva secunde căci intensitatea durerii va scădea. Apoi vine o replică de genul Iubita, păi nu cred că e o idee prea bună să rupi masa căci mai ai nevoie de ea sau Of, cine a mutat masa asta în drum? Ai văzut-o până acum aici?:). Și vedem cum printre lacrimi se mijește ușor un zâmbet, apoi o glumă, iar unele îi reușesc de minune.

4. Râsul e cel mai bun medicament antistres

Sunt voci medicale care susțin că râsul ne face să fim mai pozitivi, reduce stresul și ne ajută sistemul imunitar. Aceleași voci menționeză efecte pozitive ale terapiei prin râs la pacienții cu cancer sau HIV. De ce? Când râdem, reducem hormonii stresului (epinefrina, noepinefrina și cortizolul), de unde și beneficiile asupra imunității noastre. Iar dacă vă uitați pe mult einformații legate de afecțiunile cu cea mai mare incidență, veți vedea că stresul are o contribușie majoră.

5. Râsul ne ține mintea tânără, ne ajută memoria

Un studiu asupra efectelor râsului asupra memoriei de scurtă durată a fost efectuat la Loma Linda University în Loma Linda, California (AICI). 20 de persoane sănătoase de 60 și 70 de ani au fost provocate să participe. Au fost împărțiți în două grupuri – cei din primul grup (numit de control) trebuiau să stea liniștiți, fără să discute, să citească, sau doarmă sau să își folosească telefoanele mobile. Ceilalți în schimb, aveau la alegere două categorii de videouri amuzante pe care să le urmărească în cele 20 de minute. Toți participanții fost supuși unor teste, inclusiv de memorie.

Rezultatele au fost grăitoare. La cei din grupul care s-a amuzat de videouri s-au îmbunătățit semnificativ abilitățile de învățare și memoria (aproape dublu față de celălalt grup), iar nivelul cortizolului (hormon de stres) a scăzut considerabil.

Așadar, când avem la îndemână această terapie, de ce să nu o folosim? De ce să nu râdem zi de zi ca niște copii, cu toată ființa noastră? Mai ales de pomană, cum spune Teea mea. Iată încă un studiu medical, dacă mai vreți o referință oficială.

În fiecare zi e o minune și trebuie trăită cu maximum de bucurie. E un lucru pe care trebuie să îl învăț de la copila mea. Și mai ales să o ajut să și-l păstreze pe măsură ce crește. Recent am văzut un film fain, romantic e drept, cu o poveste destul de tristă, dar am rămas cu niște mesaje faine.

„Fă-ți viața așa cum ți-o dorești! Iubește-ți viața! Trăiește cu îndrăzneală!”

Pe tine ce te învață copilul tău?

Iată niște copii minunați alături de prietenii lor patrupezi:)

Empowerment și empatie în educația copiilor

Reprezentativ

Acestea sunt cele două cuvinte care mi-au revenit pregnant în minte la conferința lui John Hunter. Sunt într-o perioadă în care acumulez informații, fac documentare, le adun, nu le pun musai împreună, ca și cum aș construi ici colo cartierele diferite ale unui oraș de cărți de joc.

Am căutat să traduc mai bine cuvântul empowerment, căci empatie e de-al nostru. Limba noastră e cam săracă în această privință, din păcate. Cumva, definiția din management este potrivită – este o practică de management de a cultiva și dezvolta competențe și abilități în echipă, prin informații, resurse, autoritate, motivare și oportunități astfel încât ceilalți să aibă inițiativă, să fie responsabili, să își asume propriile decizii. Un astfel de stil conduce la creșterea nivelului de competență și satisfacție, deci implicit la creșterea performanței.

Am mers la eveniment cu multe așteptări. Dar omul acest mi le-a depășit cu mult pe toate. Am fost deschisă să primesc criticile, să descopăr ce nu fac bine în relația cu copila mea, ce să schimb, cum să o ajut. Cum să fiu părintele de care ea are nevoie. John Hunter m-a suprins. A declanșat în mine gânduri și trăiri care m-au ajutat să identific piesele de puzzle lipsă.

Nu am o părere bună despre școala și dascălii din România, fără supărare. Puțini din cei din sistem înțeleg cât de desuete sunt metodele și programările lor din facultate pe care le perpetuează în relația cu copiii noștri zi de zi. Și chiar grădinițele și școlile private sunt pline de profesori care perpetuează practici greșite. După cum sunt profesori extraordinari, excepții, în sistemul public.

Informațiile și poveștile lui inspiraționale m-au făcut să îmi dau seama că și noi avem oameni care știu și vorbesc despre asta, dar sunt voci palide în lumea educației. Mai mult, din păcate, la nivelul școlii românești este exact ceea ce ne lipsește. Mi-a amintit de informațiile oferite de Daniela Dumulescu la FIEdu 2017, despre care v-am scris AICI, care atinge destul de mult subiectul și oferă pași concreți adaptați culturii profesorilor români. Totul ține de reformularea rolului profesorului în ghid/ sprijin, mentor, nu în conducător de turmă autosuficient cum se întâmplă adeseori.

Trei gânduri de purtat cu sine

Sintetizez mai jos cele trei gânduri cu care am plecat de la conferință și argumentele lor. Se aplică nu numai în parenting, educație, ci și în viața de zi cu zi, la birou, în management. Și nu în ultimul rând – jocul lui John Hunter este în offline, nu este digital. Dar abordarea sa are mare succes deoarece este construită exclusiv în jurul copilului.

Ca părinte sau profesor, ești DOAR în slujba copilului

Trebuie să înțelegi că nu este despre tine, ci despre nevoile și potențialul lui. Renunță la prejudecăți și etichete! Pornește cu ideea că ai ce învăța zi de zi de la fiecare copil! Lasă-te surprins! Fără acceptarea acestei premise, orice am face va fi sortit eșecului. Nu este despre programă, despre examene, ci despre COPIL.

În cazul nostru al părinților, cum se traduce oare? Să renunțăm la ambițiile proprii, la prejudecăți și stereotipii, la visele noastre neîmplinite, nu? Căci copilul este o persoană în sine, nu replica noastră sau extensia noastră sau modalitatea de a ne împlini dorințele. Nu contează ce spun și ce cred ceilalți (a propos de etichete și percepția celor din jur), primează doar copilul și nevoile lui. Nu contează ce spun ceilalți când copilul are un tantrum, ci doar nevoia copilului nostru.

Descoperă ce îl animă pe fiecare copil, înțelege-l, lucrează cu acele lucruri!

Descoperă nu numai despre el, ci și despre cultura și obiceiurile lui, despre universul lui. Așa vei înțelege cum să îi captezi atenția, cum să reformulezi și transmiți informația, cum să te apropii de el. Ce să îi oferi pentru ca el să ăși atingă potențialul, ce înseamnă pentru el acest empowerment – un cumul de informații, sprijin. Acolo vei descoperi sursa lui de energie și dedicare. În plus, a mai dat un exemplu bun despre cunoașterea aspectelor care țin de comunitățile multiculturale. Mai pe înțelesul tuturor, este și despre învățarea unor cutume specifice anumitor etnii sau grupuri pentru a da dovadă de respect sau a evita jignirea neintenționată acestora. Deoarece copilul nu este singur, ci parte dintr-o familie, dintr-un grup și înțelegerea universului său sprijină procesele de comunicare și învățare. De exemplu, anumite gesturi care în anumite culturi sunt considerate ofensatoare sau altele sunt o formă de respect.

Asta mi-a adus aminte de reacția unei directoare grecoaice la semnul meu de stop, așteaptă puțin când vorbea la telefon cu palma ridicată. În cultura lor este un gest făcut de cei care blesteamă:).

Lasă copiilor libertatea și controlul de a lucra cu informațiile!

Oferă-le posibilitatea de a aplica informațiile, de a învăța din experiență! Inclusiv de a testa eșecul în condiții de siguranță, așa cum face el în vestitul său Joc al Păcii Mondiale. Este despre feedback constructiv, oferit la timp. Despre sprijinirea procesului de gândire și nu a impune un anumit proces. Această idee mi-a amintit de impunerea unor comentarii la limba română de către profesori, forțarea noastră în școală să asimilăm pe de rost anumite informații. Sau lipsa unor corelații sau extrapolări făcute între diferite informații de la diferite discipline ca să oferi mai multă substanță procesului de învățare.

Este vorba despre o metodă de educare mai adecvată acestor vremuri, care sprijină dezvoltarea armonioasă a unui copil cu stimă de sine. Este despre recunoașterea potențialului și nevoilor unui copil, sprijinirea acestuia să prelucreze și asimileze în stil propriu informații dezvoltându-și gândirea strategică, analitică și creativă, empatia și reponsabilitatea, atât la nivel individual, cât și ca parte a unei echipe.

Nu-i așa că vă gândiți că se leagă de cele trei C-uri – conectare, competență și control despre care ne vorbesc asiduu trainerii de parenting? Sunt parte din procesul de empowerment, nu? Uitându-vă în urmă, nu-i așa că dacă ați fi găsit toate aceste lucruri în familie, la școală sau la serviciu, ați fi fost mai fericit sau mai fericită, nu-i așa? Căci toate se leagă de motivațiile intrinseci

Jocul Păcii Mondiale și Jocul lui Ender. Empowerment și empatie

John Hunter este un vizionar, un profesor inspirațional, dar mai întâi de toate, un om bun, modest și deschis. El ne-a povestit experiențele sale și a reușit să captiveze o sală întreagă. Ne-a povestit despre cum copiii sunt extraordinar de inventivi și de inteligenți emoțional. Despre cum s-au folosit de sacrificiul de sine pentru a invinge un lider / prim ministru tiranic (un alt coleg bully), despre cum au folosit empatia pentru a găsi soluții de echilibru evitând conflicte și împărțind prosperitatea. Copiii lui John Hunter au înțeles că munca în echipă, ascultarea activă, empatia și colaborarea sunt soluția. De asemenea, că un conflict aduce întotdeauna suferință, iar victoria este o iluzie. De exemplu, copiii trebuie să scrie scrisoare de condoleanțe pentru familiile celor care au căzut în luptă.

Pe mine m-a făcut să mă gândesc la Ender’s Game (Jocul lui Ender), nu știu dacă ați citit cartea lui Orson Scott Card sau ați văzut filmul (2013). Temele ne sunt familiale – ură și dragoste, prejudecăți, curaj și tăria de a merge mai departe. Personajul principal este un adolescent inteligent, un foarte bun strateg, dar care are un bagaj emoțional dificil fiind victima agresiunii fratelui mai mare și dezechilibrelor sociale. Ender este ales să urmeze un program de pregătire militară de elită. În narațiune aflăm și cum adulții sacrifică niște copii/ adolescenți pentru a câștiga un război (vă sună familiar?).

Copiii sunt selecționați și formați să câștige un război cu o specie extraterestră. Avem ingrediente familiare – competiție, bullying, pace și război, adulți care îi înșeală pe copii și nu le spun că simularea de absolvire este de fapt RĂZBOIUL care se soldeză cu distrugerea unei întregi planete și extincția unei specii.

Dar este mai ales despre cum creativitatea lui Ender sparge tiparele privind gândirea strategică și empatia. El depășește traumele psihologice și are  deschiderea de a asculta și a înțelege mai mult decât adulții. El înțelege că marea victorie a fost de fapt o mare înfrângere, o pierdere a umanității și decide să salveze specia extraterestră acordându-i o nouă șansă. Trebuie să citiți cartea sau să vedeți filmul. Noi am văzut toți trei filmul, chiar de câteva ori. Cartea a fost premiată în mai multe rânduri, nu este o nuvelă SF oarecare. Are și o continuare, din nou foarte premiată.

Ce spun copiii despre Jocul Păcii Mondiale

Atenție la minutul 4,30

 

Nu ar trebui să creștem roboți, ci oameni întregi

Școala și educația nu sunt doar pentru minte, ci și pentru suflet. Degeaba lucrăm doar asupra acumulării și folosirii unor cunoștințe, dacă nu ne preocupă și starea de bine emoțională a copilului. Fără acest echilibru, nu își vor atinge potențialul. Iar noi vrem să își găsească echilibrul în orice situație, să aibă reziliență. Vrem să își poată găsi mereu resursa internă de a merge mai departe oricând. Să se bucure de victorii, să învețe din eșecuri, imaginând soluții noi la care noi nici măcar nu ne-am gândit. Dacă vrem să schimbăm școala românească, trebuie să ne schimbăm și noi. Să nu mai acceptăm multe, să venim cu critici constructive și soluții, să ne implicăm zi de zi.

Copiii pot face lumea un loc mai bun, doar dacă nu vor fi după chipul și asemănarea noastră. Și educația este cheia. O educație de tip John Hunter, concentrată pe potențialul copilului, în care copilul devine un prilej de învățare și pentru părinte, și profesor. Empowerment să fie țelul nostru!

Alte perspective asupra conferinței lui John Hunter

Au mai scris despre conferință Ana (Mămica urbană), Ana Maria, Iohanna.

 

PS 1 După ce îmi regăsesc caietul de notițe (da, l-am rătăcit temporar:)) vă scriu și despre ce m-a mișcat în discursul Monicăi Reu (Asociația pentru Comunicare Non-Violentă) și ai reprezentanților Școlii Internaționale Veritas (organizatorul evenimentului), organizatorii conferinței.

PS 2 John Hunter a venit în România să pregătească facilitatori ai jocului și să joace jocul alături de copii din România.

 

Mi-e dor să îmi port copila în manduca

Reprezentativ

Da, mi-e dor să fie iar mică, bebeștrumfița mea și să o port în manduca peste tot cu mine. Să o simt, să o miros, să o am lipită de inima mea. Nu că nu am dormi împreună acum și că uneori o simt în coastele mele la fel de tare ca în sarcină când era blocată în circulara de cordon și luam doza maximă de No-Spa ca să rezist durerilor. Nu că nu am face multe lucruri împreună, nu că nu am avea alte modalități de a fi doar noi două – ne dăm pe aceeași trotinetă, deci stăm lipite și ne ținem echilibrul la unison. Dar mi-e tare dor de primii ei doi ani.

Vineri am alergat printre întâlniri. Prin traficul de București, printre pietoni cu trotineta, pe la metrou ca să mă pot mișca repede dintr-un capăt într-altul. Și în stresul de a fi întârziat peste tot (deh, iar se lucrează pe niște tronsoane și intrarea din vest e varză).  La un moment dat m-am oprit. În stația de la Unirii, m-a lovit iar melancolia când am văzut o tânără mamă cum își ducea liniștită, dar cu multă grijă bebelinul într-o manduca. M-a lovit rău și mi-a aruncat mintea și sufletul în trecut.

Nu știu cum a fost pentru voi, dar eu doi ani după ce am născut-o pe Teea am simțit că am pierdut ceva din mine. Am simțit un gol și în abdomen și în suflet, ca și cum mi-ar fi lipsit o parte esențială. Cumva golul acesta l-am tratat cărându-mi mândra peste tot cu mine după prima lună. Iar în primele luni nu am scăpat-o din ochi și nici lăsat-o în grija altcuiva. După ce am încercat un sistem neergonomic de la Chicco, mi-am luat o manduca. Și nu m-am despărțit de ea până nu a făcut mândra spre 14 kg. Asta fost limita suportabilității mele fizice. Deși mi-aș fi dorit, nu am putut duce mai mult, căci trebuie să car nu numai copilei, dar și cele necesare ei și laptop și agende și încărcător.

Dacă mă întrebați pe cine a ajutat mai mult manduca (pe ea sau pe mine), nu aș putea să răspund.

Tot citind și ascultând specialiștii despre nevoia copilului de conectare, mi-am dat seama că puțini vorbesc și despre nevoia mamei. Puțini abordează și această nevoie și mult mai puțini oameni o conștientizează și o recunosc. M-am întors devreme la muncă, ea avea 3,5 luni și nu am făcut-o cu inima tocmai ușoară. Manduca a făcut parte din momentele noastre de conectare. Mi-a oferit libertatea de a o putea lua cu mine oriunde a fost nevoie (la spital când mergem să îmi fac analizele postpartum de trombofilie, la întâlniri), să îmi alin golul din mine.

Nici nu știu dacă nevoia ei de conectare a fost mai mare decât a mea, sau a mea a fost mai pregnantă. Nici nu mai contează acum . Nu mi-a păsat ca s-ar putea învăța în brațe (altă prostie!) sau că nu se va mai dezlipi de mine. Manduca a fost instrumentul care ne-a ajutat să ne continuăm și întărim legătura emoțională din timpul sarcinii.

Nu mai vorbesc de aspectul practic. Mai ales că transportul în București nu era atunci prietenos cu mamele. Nu aveam lifturi la metrou, puține autobuze și tramvaie îmi permiteau să urc singură fără să mă chinui sau rog de cineva cu căruciorul. Așadar ne-a fost de mare ajutor amândurora.

Am stat liniștită deoarece fiind un sistem ergonomic deci nu afectează dezvoltarea sistemului osos al copilului și nu îi forțează nici șoldurile să accentueze sau cauzeze o displazie, de exemplu…

Emoție, melancolie, dar iată și informații medicale 

Acum că v-am povestit puțin despre melancolia mea, iată și niște informații medicale utile:

  • Alegeți sisteme ergonomice (care nu țin copilul cu picioarele atârnate, ci cu șoldurile aliniate ca în poza de mai jos)!
  • Verificați pe grupurile de Baby Wearing și testați produsele!
  • Displazia de șold la copil se diagnostică timpuriu (la naștere sau după, în următoarele săptămâni, prin ecografie de șold).
  • Există două feluri. Displazia congenitală, moștenită cu incidența de 1 din 10 cazuri pentru bebelușii care au istoric familial de displazie). Afecțiunea poate fi cauzată și de o poziție nefirească în uter. Displazia dobândită (poziții nefirești după naștere sau traumatisme/ accidente).
  • Bebelușii de sex feminin au de 4-5 ori un risc mai mare decât cei de sex masculin de a face displazie. Deoarece sunt mai sensibili la hormonii mamei care determină hiperlaxitatea ligamentelor pentru a permite nașterea naturală.
  • Purtatul copilului  cu șoldurile forțate sau dimpotrivă, înfășat, cu picioarele drepte cresc riscul de displazie de șold. Așadar, nu înfășați copilul și lăsați-l să stea liber cu picioarele cum se simte comod.
  • AICI aveți informații despre cum puteți ajuta un copil să se simtă confortabil fără să fie înfășat satisfăcându-i nevoia de a-și aminti de spațiul mai restrâns din uterul mamei în primele săptămâni după naștere.
  • Nu orice mamă poate să își poarte copilul. Atenție la restricțiile medicului după naștere, mai ales în cazul nașterii prin operație cezariană!

baby wearing prevenție displazie de șold/ manduca

 

Dragă părinte, poartă-ți copilul! Ține-l mereu aproape să știe că îl iubești orice ar fi, fără condiții, fără limite. El se va încărca cu energia și dragostea ta și le va purta mereu în suflet. Îl ajută din toate punctele de vedere și te ajută și pe tine mai mult decât îți poți da seama.

Tu ce dor ascuns ai?

Poveștile sprijină stima de sine – Rapunzel și Disney

Reprezentativ

Eu sunt feministă și prima femeie din familie care rupe tradiția violenței domestice. Unde mai pui că am și-o fată din care mi-am spus că fac o femeie pe picioarele ei, cu stimă de sine. La mine vine din copilărie de când sunt pe modul combat, dar și din personalitate. Nu mi-a plăcut să fiu victimă (nici agresor) și nu m-am dat înapoi să mă apăr și să îmi apăr dreptul și opinia de fiecare dată. Și asta de mică. Așadar nu am rezonat și nu pot rezona cu anumite povești și anumite personaje. Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Aurora prințesele acestea cu aură de victimă chiar dacă au și multe calități nu îmi sunt pe plac. Așadar, să vă povestesc cum procedăm noi în relația cu Teea.

Poveștile și personajele potrivite

Mândra mea, la început era fascinată de anumite povești, fix de cele de mai sus. Dar i-am oferit și altă perspectivă și am ajutat-o să înceapă să judece cu mintea ei, să vadă altfel lumea din jur și personajele. I-am povestit că sunt oglinda unor vremuri apuse când mamele vitrege erau văzute ca rele și criminale (ceea ce nu e adevărat). Că femeile și fetele trebuiau să aibă doar anumite calități și salvarea lor era concepută doar în brațele unui prinț/ bărbat, ceea ce iar este inadecvat vremurilor noastre. În timp, i-am povestit despre stereotipurile de gen de care erau pline primele filme Disney. I-am explicat că sunt mai vechi, că așa erau și poveștile la modă pe atunci, cumva în ton cu realitățile socio-politice ale timpurilor când au fost scrise. Apoi i-am propus alte experiențe și alte filme, unele Disney, altele nu. Merida, Tyana, Ariel, Mulan, Vayana mi s-au părut exemple mai bune. Rebele, știu ce vor, își iau cumva destinul în mâini. Apoi seria Harry Potter, Star Wars, Iron Man, XMen, Teenage Turtle Ninja, Avatarul (seria de animație). Vedem chiar și filmul Interstelar sau filme serioase despre sufragete, rasism și hărțuire sexuală unde există și personaje feminine și masculine care transmit mesaje faine. Rapunzel a fost cumva la limită, cumva cu mai multe accente de obediență decât îmi place mie, care are nevoie de un EL ca să o ajute să pornească în călătorie și să se regăsească. Dar avea acel sâmbure de curaj și nebunie să își asculte eul interior și să facă lucruri deosebite.

Rolul părinților și stima de sine

Ca părinți trebuie să avem grijă la ce ne expunem copiii. Nu trebuie să îi ținem în globul de sticlă, ci doar să le oferim mai multe perspective și argumente ca să devină oameni întregi. Trebuie să le oferim toate instrumentele ca să își poată urmări obiectivele și să își ia viața în mâini. V-am povestit AICI despre Urania și stima de sine, dar nu cum ne legăm de poveștile Disney și personaje precum Rapunzel pentru a o cultiva; cumva, noi instinctiv am făcut multe din ce trebuia să facem în educația Teei de la început, în mod constant. A părut uneori că exagerăm – cu explicații, cu expunerea ei la realitățile vieții greu de digerat și de un adult. Dar timpul ne-a demonstrat și ne demonstrează că am făcut bine și așa trebuie să continuăm. Are o reziliență crescută, știe ce vrea, știe să își apere drepturile și să susțină ceea ce vrea.

Nu doar noi îi influențăm

Dacă noi părinții credem că doar noi le suntem copiilor modele, cu siguranță „am fumat ceva ce nu trebuia”. Da, suntem cumva similari cu inginerii de rezistență care proiectează și supervizează structura de rezistență. În plus, noi stăm mereu pe aproape să verificăm structura și să mai punem discret și niște elemente de finisaj care să lucreze în absența noastră. Noi punem acolo bazele unor valori și unui sistem de referință. Ai noștri copii văd și internalizează multe din jur, inclusiv de la personajele din cărțile de povești și desenele animate. De aceea am ales să o expunem mai mult acum la anumite tipologii și informații, acum cât e mai mult sub influența noastră și anturajul contează mai puțin.

Vestea bună – Disney și noua serie cu Rapunzel

Și e de bine, nu? Maleficent e o reinterpretare atât de reușită a Frumoasei din Pădurea Adormită. Am văzut și Frumoasa și Bestia și ne-a plăcut. Revedem periodic Alice în Țara Minunilor și continuarea. Acum așteptăm cu nerăbdare să o descoperim pe noua Rapunzel:). Disney a anunțat că luni, 2 octombrie, de la ora 17, pe Disney Channel, începe o nouă serie animată O poveste încâlcită. Rapunzel devine mai aventuroasă, își dorește să descopere lumea, amână căsătoria și preluarea coroanei (YES!). Am aflat că va pleca în aventură alături de Gheorghe, Pascal și Maximus. E important mesajul că împreună cu partenerul și prietenii poți să te bucuri de viață, să faci ce îți dorești, să depășești limite, să fii tu însăți. Că e normal ca partenerul să te sprijine și când spargi tiparele nescrise pentru o femeie.

Dacă aveți băieți e un prilej bun să le vorbiți și să îi ajutați să devină în timp un bun partener de viață.

Așadar, dragă Disney, plecăciuni! E important că dai tonul emancipării și ne sprijini să creăm o lume mai frumoasă în care femeile au stimă de sine și li se pare firesc să își urmeze și împlinească visurile. O lume în care partenerii lor le iubesc, le respectă și le susțin necondiționat.

#creștemfetecucuiete

Mamă zen: Mă apuc de meditație

Reprezentativ

M-am apucat de cursul online al dr. Laura Markham, Peaceful Parent, Happy Kids  (AICI). A propos, azi e ultima zi pentru încrieri, începe pe 21 septembrie. E un curs pentru părinți (ambii parteneri au acces la resurse). Pe mine mă va ajuta să mă conectez mai bine cu mine, în primul rând, să devin mai calmă, mamă zen. Îmi dau seama că multe din comportamentul Teei vin din cauza noastră a părinților, deci și din cauza mea. Așa că a venit timpul să mai facem niște schimbări în bine.

Mă fac mamă zen

Așa mi-am propus. E musai. Provin dintr-o familie tradițională disfuncțională. Mama – victima violenței domestice și agresor față de copii. El, un soț și tată agresor, mizerabil. Viața cu ei și-a pus amprenta. Sunt de multe ori agitată, critică, țipătoare, fără răbdare. Nu îmi bat copila ca ei, nu îi spun că nu va face nimic în viață, nu o țin în întuneric în fața ușii de la intrare ca pedeapsă. Nu o învăț să nu își spună părerea, nu o sufoc cu reguli și restricții absurde și pentru un adult. Iar cu B nici nu mă bat, nici nu ne jignim, dimpotrivă. Și totuși nu sunt cum trebuie. Nici pentru mine, nici pentru ea. Trebuie să scap de demoni și să mă vindec. Poate așa mă voi iubi și eu mai mult. Să devin o persoană și o mamă zen. Mă voi echilibra și reinventa. 40 e vârsta potrivită, nu?

Am lecții de făcut

Așadar, până la începerea cursului am niște teme pentru acasă. Am de citit cartea dr Laura Markham. Am cumpărat și audiobookul, căci am cartea în română, am și citit-o, dar parcă sună mai bine în engleză. Oricum cursul va fi în engleză. Tema asta e în curs de rezolvare. Câte un pic pe zi, iau notițe, îmi găsesc inspirație, mă dau în gând cu capul de un perete. Trebuie să îmi țin și un jurnal în care să îmi notez gândurile, întrebările, frustrările și micile succese (succesuri, la naiba!, să ne și amuzăm un pic) pe măsură ce aplic ideile din cartea LM. Am cumpărat niște agende super faine, una dintre ele cu acest scop și mă apuc de mâine, căci am ceva gânduri. Sau poate fac o rubrică pe blog:). Mai am și altele de făcut, după ce încep cursul, dar vă scriu mai târziu despre ele.

Ca să devin mamă zen mă apuc de meditație

Da, și meditația se află printre sarcinile zilnice. Am primit și niște surse inspiraționale, poate îți vor fi de ajutor. Mă voi gândi cum să o implic și pe mândra mea, poate în weekend facem un ritual al nostru de meditat. Chiar dacă nu vom medita la propriu la început, va fi măcar distractiv și ne vom crea niște amintiri plăcute, nu? Iată un pic mai jos sursele recomandate de dr. Markham. Nu le-am accesat încă, deci nu mi-am făcut o părere despre ele. Mai am câteva salvate despre care vă scriu după ce le cercetez. Pornesc de la premisa că cele ale LM sunt bine alese și eficiente, căci e doar un trainer de parenting cu multă experiență.

  • http://franticworld.com/free-meditations-from-mindfulness/
  • http://www.meditationoasis.com/podcast/listen-to-podcast/
  • http://www.tarabrach.com/audioarchives-guided-meditations.html
  • http://www.chopra.com/ccl/guided-meditations
#9minutedeprezent

Cu gândul la defectele mele, la ce am de făcut ca să mă recuperez și răsfoind diverse articole de parenting, am găsit o inițiativă foarte faină – 9 minute de prezent (9 minute de meditație, de conectare doar pentru noi). Sufăr și eu de asta și a picat taman la țanc – în goana noastră de zi cu zi, uităm să ne bucurăm de ce e bun și frumos azi, acum. Uităm să vedem prezentul cu sufletul stors de trecut și cu ochii fixați cu speranță spre un viitor mai bun. Așa că, mâine e un nou început pentru mine. Chiar vreau să devin o mamă zen.

 

Vrei să ne spui cum faci tu să fii un părinte pozitiv și să fii zen zi de zi sau ce te ajută pe tine? Cu siguranță ai experiențe din care putem toți învăța.

Poate te inspiră și articolul despre ce am aflat la FIEdu2017

Despre școală – Programa, manuale online, religie

Reprezentativ

A început școala și am început să mă agit să aflu programa. Da, mă preocupă ce mănâncă mândra mea zi de zi cum v-am spus AICI, în aceeași măsură cu ce învață. Vreau să știu ce discipline sunt în trunchiul comun (obligatorii), ce opționale etc.. Nu vreau să aștept ședința cu părinții. Așadar am început să caut informații oficiale. Surpriză! Caut pe site-ul Ministerului Educației (mai bine aș scrie Misterului). O fi scunsă pe undeva, dar e greu de găsit. O secțiune pentru părinți nu știu să creeze? Speram ca să avem o variantă prietenoasă și toate informațiile necesare părinților pe un singur site. Pe edu.ro nu este. Am căutat pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Nici acolo. Dau un google după ce încerc niște combinații și de cuvine cheie reușesc să găsesc la Institutul de Științe ale Educației (AICI). La ISE găsiți programa, materiile actuale și trecute. AICI găsiți legislație utilă, la inițiativa unui grup civi de părinți care vor schimbare.

Programa și manualele aprobate în variantă electronică

Tot pe ISE am găsit un link către acest site unde sunt manualele. Pe unele le-am văzut și la copila mea (am rugat-o să mi le aducă diseară ca să le pot răsfoi). Intrați AICI, vedeți ce manual vă place/ aveți și folosiți. Am văzut că sunt și secțiuni interactive (cu video-uri), poate vă sunt utile. Nu este foarte prietenos site-ul, dar vă oferă niște informații și posibilitatea de a vedea comparativ ce se predă între clasele aceluiași ciclu la materia respectivă.

ISE programa școlară

ISE programa școlară

Atenție la disciplinele la decizia școlii

Unele sunt foarte interesante și mi-ar plăcea să le facă și copila mea. Acum rămâne să îmi pregătesc lista de întrebări pentru ședina cu părinții și să mă înarmez cu răbdare. Sper că, fiind la o școală privată, să avem și noi un cuvânt de spus. Puteți da click pe discipline ca să accesați informațiile.

Ora de religie din programa aprobată

Religia (omul și societatea) e în trunchiul comun, dar este o disciplină opțională. Părinții care doresc acest opțional pentru copiii lor trebuie să completeze o cerere și să anunțe școala, nu invers! Vă reamintesc că există o hotărâre a Curții Constituționale a României din noiembrie 2014 care a declarat neconstituțional articolul din legea educației care spunea că neparticiparea la ora de religie se făcea prin cerere scrisă a elevului major sau a părinților/ tutorilor elevului minor. Dimpotrivă, CCR consideră că părinții care doresc cursuli de Religie să facă solicitarea în scris. Puteți citi detalii în acest articol din Revista 22 (AICI) despre decizia CCR (Curții Constituționale a României) si a CNCD (Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării).

 

Voi cum ați început școala? Cum au reacționat copiii voștri după primele două zile?

Să avem un an școlar bun!

Dați mai departe dacă vă sunt utile informațiile și ar putea fi utile și altor părinți. Dacă vă interesează să participați activ la schimbare în școli în beneficiul copiilor, susțineți inițiativa Părinții vor schimbare (AICI) și deveniți și membru al grupului de Facebook dedicat (AICI)

Fără zahăr în alimentația copilului. Luptă pentru asta!

Reprezentativ

Gata, a început oficial școala și am reintrat în priză. Mândra mea e acum în clasa I. E un moment important pentru ea și pentru noi deoarece a început la o școală nouă, cu predare preponderent în limba engleză. De ce? Ne pregătim terenul ca să putem pleca din țară în următorii ani. Dar asta e altă discuție. Pe lângă informații, interacțiunea cu ceilalți, noi mai avem și grija alimentației, mai ales că avem o politică fără sau cu cât mai puțin zahăr.

Rechizite și… alternative la gustările cu zahăr

Aseară i-am pregătit ghiozdanul, caietele, i-am arătat toate instrumentele de scris, cum se folosesc. Chiar am găsit un pix fain Bic Kids Twist, un pix ergonomic potrivit pentru copiii în clasa pregătitoare și clasa I care trebuie să învețe cum să țină corect un instrument de scris. Bineînțeles că a încântat-o foarte tare deoarece are un semn unde trebuie să își țină corect degetele și e și foarte ușor de folosit. Dar mai important a fost să îi pun pachetul de mic dejun. La școală are micul dejun asigurat, plus două gustări și prânz. Însă i-am pregătit altceva, o alternativă sănătoasă pentru micul dejun – fulgi de ovăz și mierea cu scorțișoară. O linguriță la un bol mare cu fulgi de ovăz și lapte UHT, cel mai bun mic dejun. Copila știe să nu mănânce fulgii de porumb la școală și să își folosească rezerva de ovăz de acasă.

Fără zahăr încă din diversificare

Înainte să îi începem diversificarea am citit niște studii și articole medicale cum se educă gustul din primii ani de viață. Că există o preferință pentru dulce, așa că am început cu legumele. Pe vremea aceea prin 2011, pediatrii recomandau la greu ceaiuri, sucuri. Noi nu i-am dat. E adevărat că, după ce am început cu legume, i-am dat mousse-uri (legume și fructe pasate și pasteurizate) ca gustare ideală on the go când eram plecați. Ambalate, fără zahăr și conservanți adăugați, doar legumele și fructele respective. Nu s-a omorât cu fructele ca atare. Compoturi nici atât. Ceai a gustat o singură dată, pe al 11 luni când ne-a zis pediatra să încercăm la un episod de diaree. Nu l-a acceptat și nu-l bea nici acum la aproape 7 ani.

Cu gustări fără zahăr și la creșă

Așadar, acasă am respectat niște reguli, dar ce urma după intrarea în colectivitate? Teea a început creșa la 10,5 luni. de atunci am mers cu ovăzul de acasă. Țăcăneală curată, cred unii. Mi-am auzit vorbe că fac diferențe, că o diferențiez de ceilalți copii, că o izolez și alte bla bla-uri. Chiar și din familie. Doar nu era să o las să consume tot feluri de grozăvii pline de zahăr doar ca să se potrivească în grup? Suntem diferiți, facem alegeri diferite. În plus, noi avem diabetici în familie. Mai mult, a mea s-a lovit la un moment dat de niște episoade crunte de constipație. Se ascundea de noi după uși, canapea, oriunde numai să nu ne spună ce are. Am reglat din alimentație și nu am ajuns la complicații precum fistulele anale.  Am mers cu punga de fulgi de ovăz de acasă peste tot. ără dulciuri, iaurt cu fructe, sucuri, tort. Copila a înțeles, nu a plâns niciodată, nu s-a simțit nici exclusă, nici specială. Era și este doar realitatea noastră, cu alte alegeri decât ale celorlalți.

Bătălia mare de la grădiniță. Tot pentru zahăr

Am povestit AICI că m-am luptat cu propria-mi mamă, culmea!, cu diabet insulino-necesitant. Am mai avut și alte lupte intestine în familie. În fine, am reușit să limităm serios consumul de zahăr de către copilă. Cea mai urâtă experiență a fost la grădiniță. Educatoarea ne trata ca pe o familie de alienați pentru că insistam să facem ca noi. A mea a refuzat sistematic deserturile și dulciurile oferite la clasă. Dacă ceilalți primeau bomboane ca recompensă, a mea nu primea. Nici de Moș Nicolae – ea primea fructe ca atare. La aniversarea de 3 ani  Marius Tudosiei de la Băcănia Veche i-a pregătit un tort din negresă fără zahăr, cu mere în blat. Vai, ce strâmbături am văzut de la educatoare și comentarii deși era delicios. Era prea sănătos și nu avea brizbrizuri. La 4 ani, i-am luat un tort de la Armand, cel mai puțin dulce, dar cu pastă de zahăr. Ce frumos a tratat-o educatoarea! A mea l-a gustat mai mult cu ochii, spunând că că e prea dulce. La o lună am mutat-o că obosisem deja.

Folosiți-vă de reglementările în vigoare!

La fosta școală, a mea mergea și cu micul dejun și cu gustarea de acasă. Deși gustarea de ora 16 era plătită. Dar e un copil care nu e obișnuit cu dulcele așadar refuza sistematic tot. Am avut surprize să le dea și Belvita și Poieni și tot felul de prostii superdulci, inclusiv pregătite la ei în bucătărie. Teoretic aveau nutriționist. De facto, habar nu  știu cu ce se ocupa persoana respectivă. Am avut multe discuții despre valorile nutriționale ale produselor alimentare date copiilor, dar am vorbit cu un zid. Există un ordin emis de Ministerul Sanatatii în 2008 (nr 1563 – AICI) în care sunt precizate alimentele nerecomandate în meniul copiilor școlari și preșcolari. În tabelul 1, la punctul 1 MS nu recomandă explicit produsele cu peste 15% glucide sau peste 20% grăsimi.

Să facem front comun Fără zahăr!

Zahărul este una dintre substanțele inutile fără aport de nutrienți care creează dependență. O dependență ca orice alt drog (află AICI).

Una dintre cele mai importante elemente în educația copiilor noștri este să îi învățăm să se iubească și să aibă grijă de corpul lor. Că alimentația contează enorm pentru sănătatea lor. Dacă vreți copii mai sănătoși pe termen lung, luați atitudine! La școală, în grădinițe și în familia extinsă. Găsiți-vă aliați în rândul celorlalți părinți! Dacă vă luptați singuri cu școala, chiar și privată, șansele de reușită sunt mai mici sau inexistente.

Alimente nerecomandate conform MS

Ordin nr. 1563/2008

 

Later edit: Nici la școala nouă Teea mea nu mănâncă desertul. Nu știu dacă e hiperglucidic sau pur și simplu i-a intrat în reflex. Mă înarmez cu multă răbdare și creativitate să încep să îi gătesc gustarea de ora 16 zi de zi.  Luați în calcul și acest aspect. Câțiva bloggeri de parenting scriu despre importanța eliminării zahărului din alimentație. Acum îmi vin în minte Carmen și Flavia, urmărește-le, au rețete faine! Accesează și acest site, e util. Eu nu știu dacă voi reuși să o fac 100% din alimentația mea, dar fac eforturi ca măcar copila mea să aibă o viață mai bună.

#SeptembrieFărăZahăr

Îți place peștele? Atenție la listeria, substanțe toxice, mercur și compuși radioactivi

Reprezentativ

Peștele este unul dintre alimentele mele preferate, mai ales de când am renunțat la carne (noiembrie 2016). Am preferat mereu să îl am în meniul zilnic și pentru copilă, în locul altor tipuri de carne. Iar Teea este mare amatoare de pește, fiind unul dintre alimentele de bază în diversificare.

Este o sursă valoroasă de nutrienți, dar poate fi o sursă de listeria, mercur, substanțe din apele poluate sau de compuși radioactivi (după explozia de la Fukushima). Iată ce trebuie să știm despre pește, beneficiile pentru sănătate, riscurile contaminării cu metilmercur și niște reguli de siguranță alimentară.

Beneficiile peștelui

Peștele este o sursă extraordinară de proteine de înaltă calitate. Dar peștele conțineși  acizi grași omega 3, vitamine (D, B2 – riboflavina), calciu, fosfor, fier, zinc, iod, magneziu, potasiu. Datorită beneficiilor sale, Societatea Americană a Inimii recomandă consumul de pește cel puțin de două ori pe săptămână. Nutrienții din pește contribuie la buna funcționare a sistemului cardiovascular, inclusiv la reducerea tensiunii arteriale, deci și reducerea riscului de infarct sau de atac cerebral. Poate reduce inflamația, riscul de depresie, de ADHD, Alzheimer, demență, diabet și de atrită. Însă există o limitare a consumului anumitor tipuri de pește. Așadar, putem considera peștele un aliment medicament, nu? Atenție însă, că există niște limitări ale consumului de pește.

Peștele în sarcină și alimentația copilului

Peștele este recomandat în alimentația zilnică și diversificarea copilului (de la vârsta de 6 luni). Despre diversificare am vorbit AICI. Este un aliment ușor, hrănitor, benefic pentru sănătatea adulților și copiilor, iar nutrienții ajută femeia însărcinată și contribuie la buna dezvoltare a fătului în perioada intrauterină. Dar este și unul dintre alimentele care pot cauza listerioză. În sarcină, este o afecțiune gravă, cu simptome similare cu ale unei viroze banale (febră înaltă, vomă și diaree). Se poate declanșa într-un interval de 3-70 de zile de la contaminare. Dar în timpul sarcinii poate cauza avort, moartea fătului în uter sau afectarea fătului.

Există limitări ale peștelui cu metilmercur (vezi mai jos), dar și al peștelui gras (de exemplu, somon, macrou, hering, sardine, păstrăv, crap). În general, peștele gras conține substanțe poluante din apele în care trăiesc, de aceea există niște recomandări. Adulții, în general, nu trebuie să consume mai mult de patru porții de pește gras pe săptămână. Femeile înainte sau în timpul sarcinii, nu trebuie să consume mai mult de două porții ca să nu fie fătul afectat. Iar în alimentația copilului ar trebui evitat sau limitat. De aceea, pediatrii recomandă peștele alb (fără limitări) care este și slab în grăsimi. Tipuri de pește alb: cod, pollock, șalăul, cambula, eglefin, chefal roșu, rândunică de mare și tilapia.

Peștele poate fi o sursă de mercur. Atenție în sarcină!

Organizația Mondială a Sănătății (OMS – LINK) ne avertizează în privința mercurului din peștele consumat. Mai precis este vorba de metilmercur, un compus organic, care, chiar și în cantități reduse, poate cauza probleme serioase de sănătate. Un plus de atenționare este pentru femeile însărcinate și mamele cu copii mici. Acest compus prezent în pește și crustacee poate afecta sănătatea și dezvoltarea intrauterină a fătului, dar și copilului. Metilmercurul are efecte toxice pentru sistemele nervos, digestiv și imunitar, afectează plămânii, rinichii, pielea și ochii. Un copil contaminat în uter cu metilmercur are probleme de dezvoltare neurologică. Îi pot fi afectate gândirea, procesele cognitive, memoria, atenția, limbajul, motricitatea fină, orientarea în spațiu.

Cu cât un pește/ animal marin este mai sus în lanțul trofic, cu atât conține mai mult aceasă substanță toxică.De aceea marii predatori, peștii prădătorii oceanici pot conține mai mult mercur decât ceilalți. Atenție la ton și tentația de a consuma anumite delicatețe orientale – rechin sau chiar delfin. Sunt surse majore de mercur. În sarcină nu se consumă deloc rechin sau pește spadă. NHS recomandă un consum săptămânal de maximum 2 porții de ton preparat (170g când e crud sau 140g porția gata preparată) sau 4 porții de conservă (140g de ton fără lichid). Și macroul sau alți pești cu risc trebuie consumați cu măsură.

Peștele monitorizat pentru compuși radioactivi 

După explozia centralei nucleare de la Fukushima din Japonia, la nivelul Uniunii Europene au fost emise recomandări speciale (2012, LINK). Statele membre au primit recomandarea de a monitoriza prezența anumitor compuși radioactivi (Cs-134 and Cs-137) în anumite tipuri de pești (diferite tipuri de ton, pește spadă și macrou).

Organizații internaționale de mediu spun că, în ciuda informațiilor oficiale, explozia de la Fukushima a afectat mediul acvatic foarte tare și pe termen lung, nu numai în zona respectivă. Anumite surse care susțin că anumite zone de pescuit, deși mai departe de Japonia, nu mai sunt sigure. Pe eticheta peștelui pescuit (din considerente de trasabilitate) e inclusă zona de pescuit – FAO urmat de un număr. Zonele de alertă după radiațiile nucleare sunt: 61,67, 71, 77 și 87. Iată AICI un articol interesant cu opiniile unor specialiști despre persistența în timp a unor compuși radioactivi în Oceanul Pacifi. Pe scurt, unii rezistă 20 de ani, alții 300 de ani, iar unele reactoare încă au scurgeri. De aici recomandarea de a fi prudenți în privința tonului, somonului și altor pești migratori.

Măsuri de siguranță pe care le putem lua
  • Cumpărăm de la furnizori de încredere, de preferință proaspăt, nu de la magazinul din colț.
  • Trebuie consumat înainte de termenul de valabilitate și ținut la rece (max 5 grade)
  • Nu consumăm pește crud sau insuficient preparat, oricât de tentant ar fi.
  • Verific eticheta, valabilitate, sursa și regiunile de pescuit FAO (Food and Agriculture Organization din cadrul ONU) – vezi mai jos
  • Reducem consumul de pește afumat (negătit) sau insuficient pregătit deoarece poate conține listeria.
  • Respectăm recomandările medicale.
Verifică eticheta și proveniența peștelui

Anumite tipuri de pește pot proveni din pescuit acvacultură. Aici sunt multe discuții deoarece există multe curente de opinie despre cum peștele pescuit este mai sănătos. Așa să fie? Habar nu am, nu am găsit nicio sursă oficială / credibilă care să susțină oricare dintre variante. Da, prefer să cumpăr un păstrăv pescuit decât unul de crescătorie. Asta pentru că nu știu cu ce sunt hrăniți. Pe de altă parte, nu știu dacă peștele pescuit nu este contaminat în vreun fel. Există controale sanitar-veterinare, însă e cunoscut că autoritățile noastre nu sunt cele mai responsabile. Iar furnizorii au o preferință naturală către profit, uneori în detrimentul siguranței consumatori.

Să fim sănătoși!

 

 

Fără pudră de talc la copii și adulți. Nici pentru eritemul fesier

Reprezentativ

Din păcate, încă perpetuăm în creșterea copiilor niște practici învechite care, multe, fac rău. Una dintre acestea este folosirea pudrei de bebeluși, o practică greșită deoarece pudra de talc este considerată un risc pentru sănătate (poate cauza cancer). În alte țări niște companii mari au pierdut procese pe această temă.

Pe vremuri, la noi pudra se folosea la orice și la adulți: împotriva transpirației picioarelor (auzisem povești despre mame care le duceau băieților lor în armată ca să nu îi roadă bocancii), igiena intimă, pe post de antiperspirant… Și acum continuăm obiceiuri greșite.

Mamele, dintr-o grijă exagerată și a lipsei de informare folosesc pudra de talc pentru a preveni eritemul fesier al bebelușul. Dar iritația face parte din realitatea oricărui copilului care poartă scutec.
Ce facem în caz de eritem fesier la copii:
  • Spălăm bine zona genitală cu apă și săpun și să o lăsăm să se usuce bine, eventual tamponând doar cu un prosop moale de bumbac; șervețele umede să fie excepția excepțiilor când nu există altă soluție.
  • Lăsăm copilul și liber, fără scutec ca să își revină pielea și să nu se mai frece de scutec.
  • Identificăm o marcă de scutec mai potrivită pentru pielea copilului.
  • Schimbăm mai des scutecul astfel încât pielea bebelușului să stea cât mai uscată.
  • Folosim periodic creme hidratante pe care le lăsăm să intre bine în piele înainte de a acoperi cu scutec. Folosiți creme recomandate pentru cei cu dermatită atopică, fără parfum, conservanți.
  • Prindem bine scutecul aranjând marginile franjurite.  De teama să nu aibă scurgeri din scutec, unele mame își țin marginile în scutec.  Atunci e normal să se irite bebelușul mai tare.
  • Nu ținem copilul în haine strâmte (provoacă frecare).
  • Nu înfofolim copilul aiurea, în zona scutecului va fi umiditate mai mare, pielea se va freca de haine;
  • Respectăm indicațiile medicului privind alimentația (alt subiect important, să avem grijă la aciditatea urinei și a scaunului) și unguentele folosite. Uitați de sfaturile de pe net cu unguente cu antibiotice, creme cu cortizoni, albastru de metilen, betadină sau mai știu ce.

Așadar, ce a funcționat la noi? Toate de mai sus plus unguentul de gălbenele (m-am uitat să nu aibă grozăvii prin el). Când iritația a fost mai mare, am tamponat local cu puțin ceai de gălbenele cu pelin după ce am spălat cu apă și săpun, apoi am lăsat copila fără scutec și am folosit niște unguente speciale pentru dermatită atopică.

De ce să nu folosim pudra de talc pentru zona genital-anală?
 În baza unor dovezi limitate privind cancerul ovarian la om, IARC (Agenția internațională pentru Studierea cancerului, parte din Organizația Mondială a Sănătății) nu o recomandă să fie folosită deloc și clasifică utilizarea pudrei de corp cu talc în zona perineală (genitală) ca fiind „posibil carcinogenă pentru oameni’ (cauzează cancer).

Un studiu a scos în evidență faptul că riscul de cancer ovarian crește cu 20-30% la femeile care folosesc pudră de talc în igiena intimă. Pudra de corp cu talc din comerț a conținut până nu demult și azbest, o substanță foarte toxică. Eu mă întreb dacă nu e posibil  ca anumite tipuri aduce de prin cine știe de loc uitat de lume să mai conțină. Și nu cred că autoritățile noastre verifică produsele de pe piață măcar prin sondaj. Știu că suplimentele alimentare sunt scăpate complet de sub control; nu le verifică nimeni, așa că producătorii pot să ne vândă și mătrăgună pe post de pudră de slăbit.

Vă amintiți cazul lui Mutu penalizat că s-ar fi dopat? Luase niște suplimente de slăbit și aveau în ele sibutramină. Aceasta este un inhibitor al sistemului nervos central care a determinat retragerea de pe piață a unor medicamente autorizate prin 2008-2009. Ei bine, medicamentele au fost retrase deoarece erau bine reglementate, dar nicio autoritate nu a verificat suplimentele. Așa că diverși producători au continuat să vândă pastile și alte produse de slăbit cu sibutramina interzisă, deși nu era trecută la ingrediente.

Dacă vreți să citiți mai mult despre pudra de talc și cancer, iată niște linkuri:

Vaccinarea copiilor – să găsim o cale de mijloc

Reprezentativ

Urmăresc discuțiile despre vaccinarea coiilor, am citit multe articole despre asta, analize ale unor jurnaliști specializați, postările unor medici. Nu e în regulă să impunem vaccinarea copiilor cu forța. De ce? Chiar nu vreau să intru în dezbaterea drepturile comunități vs drepturile individuale, interesele celor mulți, etc. Pentru că e disputabil. Pentru că mâine mă pot trezi cu o decizie arbitrară ca un vaccin să intre pe lista obligatorie că nu știu cine și-a luat nu știu ce șpagă sau are are nu știu ce interese. Pentru că îi înțeleg pe părinții cărora le e teamă pentru viața și sănătatea copiilor lor (nu, nu empatizez cu cei care refuză pe motiv religios sau că așa le spun organizații păstorite de diferitele culte sau religii).

Nu pledez antivaccinare, însă pledez împotriva legii care obligă părinții să își vaccineze copiii. E nevoie de o altă abordare, responsabilă, echilibrată, care să înțeleagă nevoile și celor care se opun și care nu poate fi făcută printr-o lege care încalcă drepturile și libertățile individuale.

Voi vorbi din experiența mea de părinte care am vaccinat copila după schema obligatorie și i-am făcut un singur vaccin opțional în plus în 6 ani și aproape 6 luni. Am stat de fiecare dată cu inima strânsă că i se va întâmpla ceva, chiar și când a făcut mult temutul ROR (aici e un studiu mamut care elimină legatura dintre ROR și autism). De ce? Pentru că e copilul meu și o simt ca pe o loterie. Pentru că sistemul nostru medical nu îmi inspiră încredere. Pentru că nu îmi doresc să ajung să am nevoie de sprijin medical pentru ea când văd că nici copiii cu cancer nu au soluții în țară. Pentru că poate fi ceva acolo latent în organismul ei neidentificat încă, dar care să fie declanșat de un vaccin. Pentru că eu am aflat că am o afecțiune autoimună de-abia la 30 de ani și neavând antecendente identificate în familei mă gândesc că ceva din stimularea organismului poate să fi contribuit la asta.

Experiențele noastre

Noi mergem la medici și preventiv. Nu suntem ipohondri, dar înțelegem foarte bine nevoia de prevenție, facem analize anuale inclusiv copilei, îi explicăm de ce e nevoie să aibă grijă de sănătatea ei. Așa am descoperit anumite probleme de sănătate din timp (vezi AICI).

Niciun medic nu mi-a explicat, nu mi-a vorbit de contraindicații. Am primit prospectul după vaccinare. De fiecare dată eu a trebuit să caut prospectul, să citesc. Când am pus întrebări, am întâlnit și medici care și-au simțit știrbită autoritatea de zeu în cabinet și m-au tratat urât (i-am lăsat altor pacienți, să îi accepte ei). Nici în maternitate la privat nu mi-au explicat ce îi fac, de ce, care-s riscurile vs beneficii. Mi-au băgat hârtia sub nas fix înainte de cezariana de urgență sus, la sală înainte să îmi facă anestezia. Eram îngrijorată că ea nu va fi bine, așa că nu am avut energia să mă contrez cu nimeni.

Prima pediatră, o celebră șefă de secția la un spital privat, foarte în vârstă și adulată prin online, mi-a recomandat să o vaccinez pentru rotavirus. fără explicații. Am mers pe încredere și nu am citit prospectul (prostia mea). A avut niște reacții postvaccinare, am înțeles că erau în limitele normale. Mai târziu am aflat că în acea perioadă vacinul era investigat în Franța pentru că ar fi cauzat complicații severe și chiar decesul unor copii (nu, nu e poveste, scrie și prin presă și într-un studiu medical). Așadar, informația mi-a zdruncinat încredere în medic și în acest vaccin și azi continui să mă întreb dacă nu cumva problemele de digestie al copilei sunt sechele ale acelui vaccin făcut în primele șase luni (da, am eliminat deja din punct de vedere medical toate cauzele). Deci pot să înțeleg temerea părinților căci și eu trăiesc cu aceste gânduri.

O singură pediatră (pe care am avut-o 2 ani) când am întrebat-o de vaccinarea împotriva varicelei mi-a spus că nu mi-l recomandă. Să mai aștept deoarece vaccinul dă o imunitate medie de 10 ani și dacă nu face boala (cu puține riscuri la fete) în copilărie, îi va fi util vaccinul la vârsta fertilă când va dori să aibă un copil. La doi ani după acea discuție, copila a avut varicelă, a făcut o formă mult mai ușoară decât colege de-ale ei, unele vaccinate (nu, nu sunt naivă; știu că depinde de rezistența organismului, de imunitate și, e posibil să nu fi avut tratamentul suport (imunitate+antiviral+antialergic) pe care ni l-a spus un medic în vârstă de la Infoline-ul medical și nu medicul de la Camera de gardă care i-a pus diagnosticul.

Screeningul mereu a inclus temperatura, poate verificarea dacă are sau nu roșu în gât, uneori întrebări dacă are diaree sau vomită. Hmm, comparativ cu ce există în formularele de screening de afară, e apă de ploaie!

La niciun vaccin (unele plătite la pediatru) nu am completat vreo hârtie, vreun checklist de simptome de screening, nici nu am văzut medicii să facă asta. Nici la pediatri, nici la medicul de familie. Când copila nu era bine sau era în convalescență, am amânat eu vaccinarea.

Vaccinarea copiilor este o afacere, nu doar pentru producătorii care au investit bani în cercetare și producție și e normal să urmărească profit. Dar e și pentru clinicile medicale. Nu știu dacă există în clinicile private vreun sistem de bonusare pentru medicii care vaccinează cât mai mulți contra cost, dar dacă există, nu e etic deloc și dă naștere la abuzuri. La o rețea medicală unde avea Bogdan abonament, ne-au invitat să înscriem copilul la medicul de familie pentru rețete, vaccinuri etc, dar la acel medic nu am ajuns niciodată, iar vaccinurile le-am plătit. M-am gândit că aveau contract cu Casa și e foarte probabil să fi decontat vaccinurile plătite și de la stat (cine îi poate verifica?). Când avea ea un an și ceva, ne-am enervat și am decis să schimbăm medicul de familie cu unul care să ne și ajute la nevoie și să o vaccineze exclusiv în Programul național.

Vaccinurile ar trebui făcute doar de medicul care știe bine copilul, ar trebui să fi o politică obligatorie. Iar dacă unele vaccinuri sunt făcute de pediatru, medicul de familie ar trebui să nu facă un alt vaccin fără să discute cu pediatrul înainte și viceversa. Da, MFii vor da cu roșii sau cu ouă virtuale și vor spune că-s plătiți prost, că nu merge sistemul și mai știu eu ce. Da, am întâlnit și MF extraordinari, informați responsabili, dar nu toți sunt la fel.

Medicii nu țin evidențe corecte și la zi, tratează cu superficialitate. Tot din experiență – copila mi-a făcut reacție adversă la un antibiotic după ce i-a fost prescris de două ori în interval foarte scurt de nici 2 luni, același antibiotic (prima oară preventiv, contrar protocolului ref la tratamentul purtătorului sănătos de streptococ A). Dacă atunci a fost neglijent sau obosit, nu e posibil să se repete și la vaccinare? A propos, e nevoie de protocol obligatoriu și de o evidență dublă a tratamentelor (ca un carnet de sănătate) și la MF/ pediatru și la părinte.

Soluția de mijloc în vaccinarea copiilor

În alte state există niște formulare care sunt completate de medici după discuția cu părinții, i se face copilului un screening, se trece prin istoricul medical inclusiv al familiei, se încearcă identificarea potențialelor riscuri. Câți dintre voi ați văzut medicii completând așa ceva? Ați semnat o astfel de evaluare înainte de vaccinarea copiilor? Eu niciodată în acești 6 ani.

În alte state cu practici mai bune, formularele sunt publice, există ghiduri explicative pentru profesioniști și pentru părinți – iată un formular din SUA (Illinois). Iată un ghid și un formular din Australia. Iată transparență completă la CDC în SUA (autoritatea centrală americană numită Centrul pentru Controlul și Prevenția Afecțiunilor) unde există de la formulare, la explicații, protocoale, recomandări despre cum să li se explice părinților, tehnici de relaționare cu aceștia. Ce avem noi în România? Unde sunt publice aceste informații? De unde știm protocolul oficial și că e respectat de toți medicii?

Nu mai trageți în Olivia Steer căci nu ea este de vină! Nu alți antivacciniști online sunt de vină, să fim serioși. (A propos, este un curent puternic religios antivaccinare susținut de culte, de organizații luate sub aripa BOR, cu ghiduri publice pentru părinți de ce să nu își vaccineze copiii, cum să refuze vaccinarea copiilor, cu juriști implicați.) Respingerea celor mai mulți părinți și temerile lor sunt rezultatul unui mix de probleme mari care țin de sistem și de medici. Părinții reacționează pentru că nu au încredere în sistem (corupt, neglijent, incoerent, dezorganizat). Informațiile publice despre legăturile unor medici cu anumite companii au contribuit la acest nivel de încredere. Nu există statistici clare ale copiilor vaccinați în alte cabinete decât în programul național. Nu știu ce se face și dacă e făcut ceva când apar reacții adverse postvaccinare. Accesul la serviciile medicale de familie este limitat în multe zone (să nu spun că unii medici au probleme de relaționare, de respectare a programului). Nu există un sistem de anunțare a părinților despre programarea vaccinurilor, unii medici îi sună, alții nu.

Reacțiile pe care le văd acum pe online cu specialiști sau reprezentanți oficiali care sunt disprețuitori față de folosirea nonargumentelor științifice acutizează acest clivaj. Căci un părinte care a pus o întrebare unui medic și a fost tratat cu dispreț, nu poate fi convins de alt medic care îl tratează tot de sus, cu dispreț sau îl amenință că îi va muri copilul sau că va primi nu știu ce amendă. Prima părintelui antivaccinare sau nehotărât este să își protejeze copilul, iar el percepe pericolul unui efect advers după vaccin ca fiind mai mare decât boala în sine. Asta trebuie să înțelegem și acestei nevoi trebuie să îi răspundem cu empatie, răbdare, responsabilitate și argumente.

Acum în România la noi există două site-uri despre vaccinarea copiilor – desprevaccin.ro și un site pe care puțin îl știu, al unui centru parte din Institutul Național de Sănătate Publică (CNSCBT). Primul nu răspunde nevoilor părinților care se tem, e un site de campanie, frumos, simplu, dar incomplet. Al doilea are un ghid de prin 2014 strict pentru medici și e nefuncțional (nici nu cred că se adresează publicului larg). Avem nevoie de mai mult dacă vrem să ieșim din acest impas.

E nevoie de înțelegere față de cei cărora le este teamă, nu de represiune. E nevoie de responsabilitate și transparență legate de întregul proces care ține de vaccinarea copiilor (de la licitații, la protocoale, documente oficiale, recomandări, efecte adverse etc).

E nevoie de dialog susținut cu părinții, de instituirea și respectarea ad literam a unor protocoale de screening prevaccinare, de monitorizare postvaccinare si asumarea efectelor adverse. Informațiile să le fie disponibile și părinților (după modelul CDC), pe limba muritorilor de rând, ușor de urmărit și de verificat.

E nevoie de schimbarea relației medic-pacient, medicul să coboare din Olimp și să fie mai empatic și mai atent.

Până la urmă copilul e responsabilitatea părintelui și e normal să aibă semne de îndoială și temeri. Părinții au nevoie de dialog și sprijin, nu de o lege cu sancțiuni despre vaccinarea copiilor.

Tu ce părere ai? Scrie-mi, spune-mi ce experiențe ai avut.

Accesează linkul CDC ca să știi ce să îi spui tu medicului în caz că nu te întreabă nimic înainte de vaccinarea copiilor și ce să îl întrebi (la Screening and Checklists, din păcate informațiile sunt disponibile doar în engleză)

Alte resurse despre vaccinarea copiilor

imagine – pixabay.com